Cu Teo la stand up

Mor de ciudă că nu am făcut poze. Cred că văzând pe cineva că filma spectacolul, m-a făcut să îmi fie ruşine să scot telefonul să fac o poză. 

E clar că nu poți să scoți calitate cu un telefon, din colțul încăperii. Şi e şi ilegal până la urmă. Doar dacă nu plăteşti drepturi de autor sau ai acordul celui care este în mijlocul spectacolului. 

În acest caz, era la masa de lângă noi, în fața mea. Recunosc, spectacolul a fost genial. Nu am cuvinte. Mai mult de cât mă aşteptam. Şi aveam aşteptări mari de la Teo.

Ratasem spectacolul lui de anul trecut şi eram hotărâtă să nu îl ratez şi de această dată. Nu îmi pare rău şi sunt hotărâtă să mai văd şi alte spectacole de stand up ale lui Teo şi ale altor comedianţi români. Chiar în curând îl vom avea pe Costel la Baia Mare. 

Apropo de comedianţi români, dacă tot e ziua României, trebuie să spun că ne putem lăuda cu un număr modest de comedianţi de stand up de calitate, dar un număr mare de amatori care promit multe. 

Fiind un popor cu simţul umorului, trebuie să ne profităm de acest lucru şi să mai uităm de probleme făcând haz de ele.

Ce inseamna pentru mine 1 Decembrie

Se poate să fie atracția mea pentru uniformă de vină pentru faptul că nu pot să mă dezlipesc de televizor atunci când defilează detaşamentele de militari ale diferitelor unităţi militare din ţară, de 1 Decembrie, sau faptul că sunt soţie de militar.
În fiecare an, de ziua naţională a României pot să spun, cu exactitate, ce am făcut în ultimii ani.
De exemplu, acum doi ani ştiu că, fiind liberă, am început să şterg geamurile vechii noastre locuinţe. În momentul în care a început parada militară, eram mai mult cu ochii în televizor decât la geamuri. Mă mir că nu am făcut un plonjon de la etajul 4. Iar anul trecut, tot liberă fiind, dar în locuinţă nouă, făceam de mâncare cu ochii în televizor. În special la momentul trecerii autospecialelor de pompieri şi a deraşamentelor de pompieri şi Smurd.
Chiar îmi umple sufletul de mândrie şi de apreciere acest moment, în fiecare an, şi nu îmi doresc nimic altceva decât să îi admir pe bravii noştri militari.

Povestea cu cățelul

A fost de curând când mi-am amintit cât de mult îmi doresc un cățel acasă. Chiar pe drumul de întoarcere de la Târgu Jiu. O domnișoară ne-a rugat să aducem o cățelușă de la Deva până la Baia Mare. Am acceptat, cu condiția de a ne întâlni lângă Simeria, care nu ne solicita să ne abatem de la drum.
Trebuie să menționez că am intrat în legătură prin intermediul aplicației Bla Bla Car. Este o aplicație foarte bună atunci când ai de făcut un drum mai lung, și ai locuri libere în mașină. Te ajută să reduci costurile de călătorie, afișând locurile disponibile pentru cei care caută un mijloc de transport pentru călătoriile lor. Astfel, ei fac rezervări, iar la finalul călătoriei, se fac evaluări de către ambele părți, iar acestea se adaugă la profilul persoanelor, pentru a se putea crea o idee obiectivă despre fiecare membru.

În fine, am reușit să ne întâlnim cu domnișoara și să luăm cățelul. A fost dragoste la prima vedere. O mogâldeață neagră foarte cuminte, de numai 6 săptămâni, care m-a fermecat cu ochii de mărgele negre. A fost momentul în care mi-am dat seama cât de mult îmi doresc un cățel de talie mică, la mine în casă, care să îmi însenineze zilele și să îmi aducă zâmbetul pe buze.
Însă nu puteam să o păstrez, pentru că ea trebuia să facă fericită o altă fată, căruia i-a fost promisă.
Am avut o tentativă acum aproximativ 3 ani, de ziua mea, dar atunci, un cățel mult prea inteligent a avut prea mult tupeu pentru gustul soțului meu. O zi am rezistat împreună. Ea era foarte șmecheră, foarte pofticioasă, iar apartamentul a fost, pentru ea, o locație numai bună pentru un joc de Treasure Hunt.
Păcat. Chiar îmi doresc un cățel la mine în casă.

Un sărut în tăcerea infinită

Un eveniment foarte important pentru soțul meu, m-a făcut să ajung, luna trecută, în Târgu Jiu, județul Gorj. Cum bine știți, Târgu Jiu este casa lui Constantin Brâncuși. Așa că nu puteam să omit cele mai mari capodopere ale artistului.

Pentru că sculpturile sunt împărțite în două parcuri, am început cu cel mai apropiat de noi, unde, chiar de la intrare, am recunoscut Poarta Sărutului. Trebuie să recunoaștem că sentimentul de recunoștință care te cuprinde când te apropii de aceste opere arhicunoscute, este foarte intens. Deși, copil fiind, nu înțelegeam de ce se numește astfel, Poarta Sărutului este o rază luminoasă chiar și într-o zi mohorâtă ca cea care am avut-o noi atunci.

Parcul în care se află Poarta Sărutului este foarte frumos și bine îngrijit, iar nu departe de prima sculptură, se află și Masa Tăcerii.
Fac o paranteză aici și vă spun că nu este semnalizat monumentul cu indicatoare care să specifice că nu ai voie să te atingi de sculpturi, așa că nu înțeleg tevatura din jurul imagii cu președintele Iohanis care stă pe unul dintre scaune. Dacă sunt, atunci ar trebui să fie mai vizibile, dacă doresc să se și respecte.
În fine, doar la câțiva pași de Masa Tăcerii, curge Jiul. O promenadă foarte frumoasă te poartă dintr-un capăt în altul al parcului.

Coloana Infinitului se află în alt parc, pentru că are nevoie de suficient spațiu deschis pentru a se desfășura în voie. Este de o profunzime aparte. Este de prisos să vă explic de ce.

Delta Dunării

Poate că nu m-am gândit că Delta Dunării ar fi o destinație într-un viitor anticipat, dar surpriza a fost una dintre cele mai plăcute. Am aflat de această vacanță la fel ca și de cea de la Marea Neagră. De fapt, în același moment. Cele două au fost legate una de cealaltă, ca să nu facem mai multe drumuri până în celălalt capăt al țării.
A fost dimineața de după beția de pomină trasă în Vamă. Vă puteți imagina că soțul meu a fost perfect apt a doua zi de dimineață, pentru că a dormit toată noaptea. În schimb eu, am avut frisoane toată noaptea (adică orele rămase în care trebuia să dorm), iar la trezire senzația de greață a fost atât de puternică, încât era să nu reușesc să fac bagajele ca să putem pleca. Cu atât mai puțin am reușit să mă liniștesc pe drumul spre Tulcea, de unde urma să luăm barca rapidă spre Crișan, localitea din Deltă unde aveam rezervată cazarea. Mă gândeam cu groază la această călătorie cu barca rapidă, așa că am intrat în prima farmacie din Tulcea să îmi cumpăr medicamente pentru calmarea senzației de greață, înainte de a urca în barcă. S-a dovedit a fi cea mai inteligentă mișcare pe care am făcut-o de la începutul vacanței.
Despre șederea acolo, cuvintele ar fi de prisos. Vă las cu imagini care vor vorbi de la sine.

Era să uit să vă spun că în prima zi a șederii noastre am nimerit în mijlocul Festivalului Borșului de Pește. Chiar dacă este greu de crezut, orice preparat se poate face din pește. Este dovedit.

Can men say these things?

Da, m-am îndrăgostit de piesa lui Randi. Poate pentru că și eu am ochii verzi, dar sigur și pentru că, pentru mine, pare să fie cea mai tare declarație care ar putea să mi-o facă persoana iubită. Chiar și după ce ne-am căsătorit, cred că este foarte important să ne păstrăm o doză de romantism ca să menținem pasiunea între noi.
E extraordinar să vezi că perechea ta încă se mai aprinde după tine, la fel cum e genial să te treacă un fior atunci când te gândești la momentele tandre dintre voi.
Nu știu dacă mai trebuie să spun ceva despre acest subiect. Cred că fiecare simte acest lucru. Oricât ne place să ne simțim protejate, ne place și mai mult să simțim că putem stârni focul în persoana iubită, chiar după mult timp.
Și, totuși, voi cunoașteți bărbați care să aibă atâta încredere încât să facă astfel de declarații? Nu își pierd bărbăția spunând astfel de lucruri? Am impresia că majoritatea declarațiilor geniale sună cel mai bine în engleză, dar Randi a spart gheața și a scos o declarație genială. Singurul lucru pe care nu l-am stabilit încă este dacă sunt bărbați care fac asta în viața reală.

Pentru a nu știu câta oară.

Dacă o să mai încep un articol cu „long time no seen”, să mă trageți de mânecă.
Adevărul e că sunt conștientă că nu am mai scris de mult, sau nu am mai publicat de mult și nu am niciun motiv foarte bun. De fapt, nici nu am avut un titlu de la început. Nici nu știam exact despre ce urma să scriu.
Ar trebui să scriu despre concediul de la mare, despre concediul din Delta Dunării, despre drumul până în Gorj, și au mai fost o mulțime de alte subiecte despre care am vrut sa scriu, cu timpul, dar le-am uitat. Da, știu, nu e cea mai bună caracteristică a mea, asta cu amintitul lucrurilor, dar sper, pe viitor, să îmi amintesc să iau lecitină.
Oricum, voi începe cu un articol despre următorul nostru concediu, după cel din Turcia, care m-a făcut să îi dau seama că doar în România se poate orice. Dar și că dacă îți lași bărbatul să organizeze tot fără să ai un plan B, nu e sigur că va ieși bine.
A fost prima dată când am fost sunată la muncă de către drăguțul meu soț ca să mă anunțe că trebuie să îmi iau zile libere, pentru că mergem în încă un concediu. Obișnuită fiind să fac pe spontana, primul gând a fost unul de euforie. Nici nu mă așteptam la un astfel de gest, așa că am hotărât că nu e cazul să pun mai multe întrebări, ci doar să sper că am să aflu mai multe până atunci, ca să nu îl sperii și data viitoare să nu mai facă astfel de gesturi.
For the record, sigur am mai spus asta, îmi plac surprizele, chiar și doar ideea de surpriză, indiferent de cât de prost gândită este surpriza respectivă. Doar ideea că cineva se gândește să îmi facă o surpriză (să specificăm, cu voia lui/ei), pentru mine este mind blowing.
Așa că, în zilele următoare, am aflat că escapada noastră urma să fie la mare, la Saturn, și că se lipește perfect cu următoarea escapadă, în Deltă. Dar despre asta va fi cu totul altă poveste. Am mai aflat că vor mai fi unii prieteni și colegi. Și toate astea începeau să sune bine. Toate până în momentul în care am aflat că nu avem cazare, dar că se mai gândește lumea să mai facă ceva până la momentul T0, când vom ajunge acolo.

Toată lumea s-a gândit, însă momentul T0 a sosit, iar noi nici vorbă să avem cazare. Bineînțeles, din momentul în care am știut destinația și am știut că nu avem cazare, eu am început să caut, dar fără să spun nimănui, ci doar ca o soluție de rezervă, pentru că era o vacanță plănuită de bărbați și trebuia să le dăm și lor credit. În plus, am avut o pasageră care nu știa nimic despre acest aspect, așa că a trebuit să facem pe neștiutoarele oricum.
Bineînțeles că ceea ce bănuiam eu s-a întâmplat, partea bună fiind că nu au opus prea multă rezistență și soluția a fost chiar ceea ce gândisem eu. Însă până să ajungem acolo, am mai făcut o oprire total gândită de bărbați, care ne-a făcut să ne dorim să ne fi lăsat pe noi să organizăm și asta.
Ca drumul să nu fie prea lung și obositor, pentru că erau și copii cu noi, am împărțit drumul și ne-am oprit înainte de Predeal ca să admirăm împrejurimile și să ne odihnim. Doar că pensiunea la care băieții au aranjat să dormim, Cotul Donului, a fost atât de dezamăgitoare, că nici nu credeam că există o pensiune într-o locație atât de frumoasă, dar atât de neîngrjită. E o locație în care foarte mulți călători opresc, dar care are camere neîngrijite, ospătari care uită să îți ia comanda sau să ți-o aducă, încât partea bună e că ai pe seama cui să râzi împreună cu prietenii.

În fine, ziua următoare am ajuns în Saturn, iar aceasta s-a dovedit a fi vacanța în care am reușit să mă bronzez, pentru că vântul constant și cărțile pe care le-am dus cu mine m-au păcălit să stau pe plajă suficient de mult ca să prind culoare.

Pentru un final spectaculos, în ultima seară am dat fuga în Vama Veche care era foarte aproape, dar asta este o întreagă poveste. Să spunem doar că a fost cea mai tare beție de până acum. Singura problemă e că îmi amintesc tot.

Impresii de la Academia de eCommerce Silkweb

De cand am schimbat locul de munca, am avut o constanta senzatie ca nu reusesc sa mai tin pasul cu ceea ce apare nou in mediul online, din punct de vedere al eCommerce-ului. Asa ca, cu prima ocazie de a relua legatura cu fostii colegi si cu tot ce e nou in acest domeniu pe care am ajuns sa il indragesc, am profitat de ocazie, participand la un eveniment pe care Baia Mare, cu siguranta il astepta de mult.

Academia de eCommerce organizata de Silkweb a avut prima editie pe 22 iunie, si a adunat un numar mare de bloggeri si antreprenori din Baia Mare, care isi doresc sa evolueze in piata de eCommerce. A fost o prima editie de introducere in multitudinea de teme care trebuie avute in vedere atunci cand vrei sa ai succes in eCommerce.

Maine, la a doua editie, vom intra in tema optimizarii pentru motoarele de cautare, o tema primordiala in contextul eCommerce-ului romanesc. Multe site-uri, fie ele de prezentare sau magazine online, au suferit penalizari din cauza optimizarilor gresite sau a unor procedee de mult neacceptate cel putin de catre Google.
Abia astept editia de maine, atat pentru informatiile cu care imi voi intregi cunostintele, cat si pentru reintalnirea cu clientii.

Povestea concediului

Eram datoare cu această poveste. M-am întors din concediu de aproape o lună și, cu toate aceastea, încă nu v-am spus dacă așteptările mele au fost satisfăcute.
Sincera sa fiu, imaginile care le-am pus (le-am luat de pe site-ul lor) sunt reale. Chiar totul este asa cum arata ei. Insa ce nu poti sa iti dai seama din poze si ceea ce este destul de deranjant, este ca acele foarte multe facilitati sunt toate aglomerate intr-un spatiu foarte mic. Singurul lor avantaj este ca au reusit sa inghesuiasca locuri pentru toata lumea.

 Probabil ca trebuia sa ma angajeze de fotograf la ei, la ce poze au iesit. :D
Oricum, un alt minus al vacantei a fost servirea. Pentru un resort de 5 stele, si pentru spatiul mic pe care il aveau in grija, trebuiau sa zboare pe acolo si sa fie foarte serviabili si prompti. Dar nu a fost asa. Din pacate, am avut cu ce sa comparam si am fost usor dezamagiti.

Un minus care nu a tinut de hotel, in sine, a fost dureroasa plaja de pietre. Ca sa faci un masaj la talpi, din cand in cand, e ok, dar nu mereu, si chiar si in apa, ca atunci iti piere tot cheful de scaldat. In schimb, au amenajat foarte frumos pontonul cu sezlonguri, cu umbrele si de un alb imaculat, de pe care se vede foarte frumos apusul. (Rasaritul nu l-am prins nici la culcare nici la trezire.)

Un plus sunt toboganele cu apa care nu sunt prea periculoase pentru cu copii, dar ofera suficient de multa adrenalina pentru adulti.
Un alt plus a fost vederea din camera. Aproape tot hotelul era dispus in asa fel incat camerele sa aiba vedere spre mare. Asa se vedea din camera noastra.
Daca l-as intreba pe sotul meu, un avantaj este faptul ca la orice ora exista un bar deschis unde sa fii servit cu orice bautura ai nevoie.
Desi in incinta hotelului sunt si magazine, recomand sa faceti 1,5 km pana la cel mai apropiat bazar sau sa mergeti cu maxi-taxi pana in Alanya, pentru cumparaturi. Sunt preturi extraordinare si merita sa va schimbati toata garderoba cu aceasta ocazie. Deci va recomand sa mergeti cu bagajele goale ca sa aveti ce umple acolo. Preturile sunt foarte mici pentru ca rusii nu mai pot sa viziteze Turcia si comerciantii au fost obligati sa renunte la preturile mari pentru ca nu mai au peste 4.000.000 de clienti foarte darnici. De fapt, toate sunt mai ieftine pentru ca nu mai sunt rusi cu buzunare largi. Deci acum este momentul sa vizitati Turcia, insa biletele trebuie luate din timp.

La fix!

A picat la fix campania Blogal Initiative pentru WowFixit! De ziua mea am primit un telefon nou, dar pe care nu am apucat să îl „dotez” cu tot ce are nevoie pentru că am fost ocupată și apoi am fost plecată.
Cu mâna pe suflet vă spun că sper să nu fac ceva cu el, pentru că sunt o neîndemânatică notorie. Când vine vorba despre aparate pe care să le scap din mână, eu sunt pe primul loc în casă. Când vom avea copii, sper să nu mă moștenească. Vechiul meu telefon a sfârșit plin de lovituri și de zgârieturi. Cu toate astea, cineva a zis că mai merit o șansă. Și în fiecare zi când îl țin în mână îmi aduc aminte că nu i-am cumpărat husă și folie.
Sincer, mă mir că încă nu are nicio zgârietură. Și tare aș vrea să rămână așa. Doar că uit constant că mai trebuie să fac și asta. Dar azi, când am văzut campania WowFixit, mi-am adus aminte din nou. Și parcă telefonul meu aștepta așa ceva. Este o soluție inovativă, care putem să o folosim fiecare, fără nicio grijă, în comparație cu foliile, care oamenii neîndemânatici ca mine le pun cu bule, cu particule de praf. Se pare că este o soluție care se aplică pe orice ecran de device și se usucă în scurt timp, fără bule și fără probleme. Încă nu am încercat-o, dar parcă s-a gândit cineva și la mine când a inventat asta. Asa o protecție care să o pot aplica și eu, am și eu nevoie.

În plus, mai am o tabletă acasă care nu a primit folie de protecție, așa că ar fi benefic și pentru ea. Și mai e și aparatul foto pe care îl aștept să vină din Turcia (poveste lungă - știu că sunt datoare cu povestea vacanței), care îmi e foarte drag și care ar merita o protecție pentru ecran după toate prin câte a trecut. Și nu vă faceți griji că mai găsesc eu destule aparate la care să folosesc WowFixit. Numai să îl am. Și astea sunt doar ale mele. Mai are nevoie și iubitu de el. Că nici la el nu se știe niciodată când o să pun eu mâna pe telefoanele lui.
Pentru mine, WowFixit a picat la fix. La cei care pun folii tot uit să mă duc. Voi ați încerca așa ceva?

În așteptarea concediului

Atunci când mulți abia încep să își planifice concediul, eu deja ard de nerăbdare să treacă cele 2 zile până când voi ajunge pe nisipul fierbinte. Până când voi intra în starea de relaxare.
Starea de relaxare e bună. Starea de relaxare vine cu cărți, vine cu stat la soare, vine cu natură și cu sunetul valurilor. Și pe lângă astea, am înțeles că am ales un super resort în care să fac toate astea. Și nu vă imaginați că am făcut asta pentru că nu mai am ce să fac cu banii. Ci pentru că am avut noroc să prind o super ofertă.
Așa ar trebui să arate... aici ar trebui să mă relaxez eu.

Dar știu că pozele nu înfățișează întotdeauna adevărul. Așa că promit că voi reveni cu propria mea viziune despre acest hotel și despre întreaga experiență. Acum doar încerc să mă liniștesc și să am răbdare încă două zile. Două zile. Doar atât. Sper să treacă repede.
Totodată, sper ca iluziile pe care mi le fac să nu fie prea mari, sau sper să nu fiu dezamăgită.
Data trecută când am fost în Turcia, în luna de miere, am fost impresionată de servicii și de luxul pe care l-am avut la dispoziție. Sper că și de această dată să fie o experiență foarte plăcută și că ne vom întoarce acasă cu amintiri superbe.

O vară plină de concerte

Pe vremea mea, când spuneai că mergi la concert se înțelegea că mergi la ceva spectacol organizat de primăria orașului la care era clar că veneau trupe românești populare.
Glumesc, nu sunt chiar atât de bătrână, dar era o vreme în care nici nu ne gândeam că ar putea să existe festivaluri dedicate exclusiv muzicii sau când doar visam la trupe străine, nici nu ne permiteam să ne dorim să le vedem în realitate, cântând pe una dintre scenele din România. Ce mare artist s-ar gândi să vină să cânte în România? Cine a auzit de România?
Ei bine, când au început să audă de România și au început să vină să cânte în România, și-au dat seama că nici nu știau ce au pierdut până acum, că publicul de aici este mai mult decât primitor și că suntem capabili de mai mult decât să iubim muzica. Ne era sete de un show total pe scenă, chiar dacă nu știam cum sunt, decât din filmări și povești. Așa cum și mie mi-e sete de un concert Rammstein, și îmi potolesc setea doar cu câte un film cu unul dintre concertele grandioase pe care le-au susținut până acum. Am ratat o șansă când au fost deja în România, dar sper să nu mai ratez astfel de șanse.
Și nu mă înțelegeți greșit... nu spun că trupele românești nu fac concerte foarte bune. Doar că până să apară concurența nu prea își dădeau interesul. Avem o mulțime de trupe și artiști care știu să te țină în picioare ore întregi. Trupe la concertele cărora mi-ar face imensă plăcere să particip la concertele lor.
Niciun moment mai bun pentru ca cineva ca Activia să dea startul la o provocare... să spunem la care concert am vrea să participăm vara aceasta. Trebuie să spun că este foarte greu să aleg. Și pe bună dreptate... am de ales între Gărâna Jazz Festival, Electric Castle, Muse, Untold, Spellground, Summer Well, Sia, George Enescu și Cat Empire. Nu sunt puține. Pe lângă verile de, let's say, acum 10 ani, chiar avem o vară plină.
Deși nu mi-am propus neaparat să ajung la un anumit concert/festival, sunt foarte multe trupe pe care as vrea sa le vad in concert vara aceasta. Spre exemplu, la Untold mi-ar plăcea foarte mult să dansez pe muzica: Armin van Buuren, Tiesto, Faithless, Scooter, Dub FX, Pendulum DJ Set & Verse și Rudimental DJ. La Spellground m-aș duce pentru: Les Elephants Bizarres, Carla's Dreams, Roa, Coma, Byron, Grimus, The Pixels, Aylin and The lucky charms.... Și, bineînțeles, aș alege Sia pentru stilul ei cu totul special.
Faza cea mai faină e că oricine poate câștiga un bilet la unul dintre aceste concerte/festivaluri cu ajutorul Activia, care a pregătit o provocare foarte simplă care implică oricare Activia de băut și un SMS la 1772. (Mai multe detalii pe Activia.ro).

Și mie, Activia sper să îmi dea unul dintre cele două premii puse în joc prin BlogalInitiative, ca să reușesc să îmi scot soțul din monotonie și să îi arăt cum ne distram în studenție, înainte să mă cunoască. Oricum spunea anul trecut că ar fi vrut să mergem la Untold, dar nu am ajuns.

Greșelile vârstei

Oare e corect să dăm vina pe vârstă când facem câte o nebunie pe care o vom regreta sau din care vom învăța foarte multe „așa nu”?

În copilărie ni se acceptă sau se trece cu vederea peste multe boacăne pentru că suntem copii și nu știm mai bine. În adolescență, boacănele se intensifică în gravitate și, uneori, trebuie să ne asumăm răspunderea pentru faptele noastre, însă tot părinții erau cei care „plăteau oalele sparte” pentru că noi eram încă minori. Însă, odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, părinții ar putea spune că nu mai sunt responsabili de acțiunile noastre. Că de acum încolo trebuie să ne asumăm în întregime responsabilitatea pentru faptele noastre. Și totuși nu o fac. Nu ne lasă singuri. Nu vor să vadă că copilul lor dă greș. Și fac tot posibilul pentru a ne ajuta. Uneori și prea mult ca să putem înțelege ce am greșit, cu adevărat.
Să fie, oare, impulsivitatea vârstei? Oare e bine să o urmăm, să ne asumăm un eventual eșec, doar pentru a face ceea ce ne place, indiferent de repercursiuni, indiferent de cine are de suferit din asta? Apropo de persoanele care suferă. Ne asumăm eventuala suferință proprie. Dar oare ne gândim la celelalte persoane care ar avea de suferit? Este normal să ne gândim la ele când încercăm să ne căutăm scopul în viață? Cât de mult ar trebui să conteze accepțiunile sociale în situații pe care nu mai putem să le acceptăm?
E de înțeles orice răzvrătire împotriva sistemului. E de apreciat orice persoană care încearcă să demonstreze neajunsurile unui sistem. Dar e suficient? Și merită orice sacrificiu?

De ce, ca adulți trecuți de vârsta tinereții precoce, nu mai suntem atât de aspru catalogați în urma unui eșec foarte puternic pentru orice persoană? De ce atunci suntem văzuți ca persoane care au avut curaj, dar au dat greș din pricina sistemului/legislației/condițiilor?

Știu că sunt foarte multe întrebări. Știu că poate sunt greu de urmărit. Dar, chiar aș vrea să încercăm să deschidem o discuție pe această temă, care să ne ajute pe toți, probabil.

Concurs de tăiat porcul în Ungaria

Știu că sună ciudat, dar dacă aveți răbdare să citiți, vă veți lămuri.
De câțiva ani, câțiva membri ai asociației IPA regiunea 4 Maramureș,  se organizează pentru a participa la un concurs. Acest concurs presupune tăierea unui porc și prepararea unor cârnați și cartaboși. În primul an în care s-au prezentat, echipa a câștigat trofeul cel mare al competiției, așa că au fost încurajați să mai participe.

1 De ce eu?
   Pentru că, anul acesta, și soțul meu a fost invitat, în mod special, de către comandantul unității de pompieri din Turkeve, localitatea în care se organizează concursul. Și cum toți membrii și-au dus ajutoare, în persoana soțiilor, am fost și eu alături de el, în calitate de ajutor.
2 Ce am facut acolo?
   Adevărul este că a fost foarte multă distracție, dar și un pic de muncă. Toată lumea s-a făcut utilă, a ajutat cum a putut mai bine, ca, la final, să mergem acasă cu un trofeu. Concursul, cum am aflat la fața locului, nu a fost unul nesemnificativ. Juriul este unul foarte serios și are în vedere o mulțime de aspecte. S-a ținut cont chiar și de modul în care a fost sacrificat porcul, cum a fost pârjolit, tranșat și până la ultimul detaliu al pregătirii preparatelor. Echipei noastre s-a alăturat și un specialist din echipa de pompieri locală.

   Până ce am reușit să servim preparatele pregătite acolo, a fost preătită o masă tradițională, pe care au fost prezentate preparate românești de porc, din care s-a înfruptat toată lumea. A fost o ocazie foarte bună de a ne promova județul. Și, pentru că foarte puțini dintre noi știam limba maghiară, o pompieriță foarte drăguță ne-a fost de foarte mare ajutor și a prezentat preparatele tuturor trecătorilor.

3 Ce am câștigat?
   Stați liniștiți că nu am venit de acolo cu mâna goală. Am câștigat argintul pentru cartaboșul pregătit de noi, după o rețetă mai specială decât cea cu care suntem obișnuiți prin locurile noastre.

Și, după 2 zile de distracție, o zi de concurs și în fiecare seară băi de sulf, ne-am întors acasă foarte fericiți și cu planuri de izbândă și la următorul concurs la care am fost invitați, un concurs internațional de Gulaș. Credeți că ne vom descurca? Vom putea să le luăm trofeul maghiarilor la mâncarea lor tradițională?

Eu si vederile

In urma cu cativa ani, mi-am facut un cont pe site-ul Postcrossing.com la indemnul unei rude. A fost primul moment in care am intrat in lumea vederilor si ilustratelor. Si m-a prins flama. Dupa un timp, a disparut. Insa acum a revenit mai puternica si mai vie ca oricand. Sunt determinata sa nu ma las de acest hobby.
Imi place mult sa aleg si sa trimit vederi in toate colturile lumii. E ca si cum o parte din tine ar calatori in toate tarile lumii in care ti-ai dorit vreodata. Spun o parte din tine pentru ca sunt cuvintele tale, gandurile asezate pe vedere, sunt gusturile tale atunci cand alegi vederile pe care urmeaza sa le trimiti.
Am spus si o mai spun. Sunt mandra ca sunt romanca si vreau ca si alte persoane din alte tari sa auda de noi. Aproape mereu scriu cateva cuvinte despre romani, despre cultura sau obiceiuri.
Dar cel mai mult imi place sa ajunga acasa de la munca si sa gasesc ceva in casuta postala. Imi face ziua mai frumoasa. Imi umple sufletul. Sunt atat de diferite vederile pe care le primesc, atat de impregnate de cultura fiecarei tari si de educatia fiecarei persoane, incat nu ai cum sa nu te bucuri de vederile pe care le primesti.
Sunt si grupuri in Romania de postcrosseri, oameni minunati care imi impartasesc pasiunea. De altfel, tocmai am primit de la unul dintre ei 5 carti postale cu ocazia martisorului, pe care le voi inlocui cu altele.

Insa sunt dezamagita de doua lucruri: 1 ca Posta Romana va mari tarifele pentru expeditiile internationale si 2 ca, cel putin in Baia Mare, nu se gasesc atat de multe modele de vederi si de diferite. In privinta primului punct nu cred ca am ce sa fac, grupul de postcorsseri in care m-am inscris a depus deja o petitie, insa in privinta punctului 2 am luat hotararea sa incep sa fac eu si sa vand vederi, sper eu, interesante si diversificate, in magazinul online www.deaici.ro, care incerc acum sa il readuc la viata. Voi avea si alte produse romanesti, sper eu, cat de curand.
Asa ca, daca aveti imagini superbe din tara, daca aveti idei care sa ma ajute sa diversific cat mai mult gama de carti postale, le astept cu mare placere.

Un an de calatorie

E ciudat... chiar daca te plimbi 3 zile prin Olanda, perceptia oamenilor este ca ai fost in concediu si ce bine ti-e tie ca iti permiti sa mergi iar in concediu. Ei bine, e placut sa ai escapade din cand in cand. E foarte frumos sa poti sa mai fugi 2-3 zile altundeva, undeva unde sa vezi ceva nou, sa faci ceva nou sau ceva ce iti place.
Insa ultima vacanta nu a fost una ca cea de mai sus. A fost de o saptamana incheiata si a fost perfecta pentru sufletul meu. Nu e o saptamana de cand m-am intors din ultima vacanta, si anume aceea in care am schiat cat m-au tinut picioarele si "arcurile", asa cum imi place mie sa le spun.
Am fost intr-o vacanta de miscare, in Austria. Toata lumea stie ca Austria este tara cea mai potrivita daca vrei sa schiezi, pentru ca oriunde te-ai caza, ai o multime de variante in apropiere, centre de schi, cu o multime de partii. Chiar daca pretul pentru o zi completa de urcari pe partie este destul de mare, merita fiecare banut. Cea mai mica combinatie de partii avea o lungime totala de 28 de kilometri. Deci va imaginati cate variante am avut pe un ghetar din apropiere pe care doar urcarea se facea pe doua telegondole care trebuiau schimbate cu altele doua pana sa ajungi in varf.

In fine, nu asta e important, ci faptul ca m-am simtit foarte bine si, pentru mine, acesta a fost un concediu in adevaratul sens al cuvantului. Si ceea ce ma bucura cel mai mult este ca am facut miscare si m-am bucurat de partiile extraordinare si de peisajele incredibile. Totusi, imi pare rau ca, in aceasta perioada, ziua este foarte scurta, pentru ca nu apuci sa schiezi foarte mult. Insa am avut o seara in care am vizitat o parte din Innsbruck, adica centrul vechi, cum ar veni, unde se afla si un balcon cu acoperis din aur masiv. Destul de interesant acest obiectiv, insa nu din pricina aurului masiv care atarna acolo, ci din punct de vedere arhitectural, care se incadra perfect in specificul Tirolului.
Nu departe de acest simbol al orasului Innsbruck, se afla si magazinul Swarovski (intr-o localitate din apropiere se afla si fabrica), pe care, bineinteles, nu ne-am putut abtine sa il vizitam, si in care am descoperit reduceri. Stiti ce a urmat.
In fine, ma bucur ca am reusit sa facem aceasta vacanta programata inca din vara. La ea a participat o buna parte din familie, ca sa avem si oameni de nadejde la distractie.
Unele persoane m-au intrebat ca asa am de gand sa o tin anul acesta, in calatorii? Si eu am spus ca nu ar fi deloc rau. Ba chiar mi-ar face foarte mare placere. Sa speram ca 2016 nu ma va dezamagi.