vivre.ro

vineri, 4 iulie 2014

Restaurantul Club Diplomat din Bucuresti

As fi vrut sa fi fost macar odata in acest restaurant, caci am auzit foarte multe despre el. Si mi se pare impresionant. Altfel nu va mai povesteam despre el.
Fiindca ma pasioneaza orice are o istorie, pot spune ca restaurantul Club Diplomat este, de departe, unul dintre cele mai interesante locuri pe care imi doresc cu ardoare sa le vizitez. Daca se poate spune asa despre un restaurant. Pana la urma nu este un muzeu sau asa ceva. Dar ar putea fi cu usurinta, tinand cont de cate lucruri s-au intamplat aici, inainte ca aceasta locatie sa devina un restaurant.
In primul rand, aceasta cladire a servit drept sediu pentru cel mai mare Country Club. Acesta se numea Country Club Baneasa si la acea vreme, acum aproape 100 de ani, era si unul dintre cele mai prestigioase astfel de cluburi. Sa ne gandim doar la fondatorii sai, cei care au avut ideea de a-l intemeia, si anume Colonelul St. E. Greble Junior si  domnul Alexandru Marghiloman. Acestia au schimbat pentru totdeauna fata Bucurestiului, in zona sa nordica. Sunt si multe alte nume importante care au facut parte din lista membrilor. Amintesc doar cateva: Max Ausschmidt, C. Argetoianu, generalul Anderson, Barsarab Brancoveanu, principele Jean Calimache, principele Cantacuzin, Barbu Catargiu, principele A.D. Ghica, principele Barbu Stirbey si baronul Starcea.
Insa ce este si mai interesant este faptul ca cei doi initiatori era de asteptat sa se gandeasca la aceasta locatie pentru club, pentru ca aceasta constructie se afla tocmai in cadrul parcului Herastrau, un parc pe care, tot ei l-au realizat si l-au dat spre folosinta publicului. De altfel, amplasarea sa este una strategica, nu prea aproape de lac, dar nici prea departe, incat sa nu se vada deloc de pe terasa restaurantului.
Ori de cate ori ma gandesc la acest restaurant, imi dau seama ca este fara cusur. Din punctul meu de vedere. Imi place totul la el. 
Ori de cate ori privesc imaginile cu interioarele sale ma pierd cu mintea privindu-le si ma impresioneaza perfectiunea care le caracterizeaza. Mi se pare ca totul e la locul sau si ofera o stare de confort cu totul aparte. Cred ca este singurul loc in care m-as simti in largul meu cu adevarat. Simt ca ma caracterizeaza toate acele elemente de decor fabuloase. Cine s-ar fi putut gandi sa faca o astfel de combinatie de culori? Este cu adevarat inedita si textura tapiteriei pare atat de placuta la atingere incat imi provoaca un fior doar gandindu-ma la ea. Geamurile inalte, impozante si cu multe ochiuri si draperiile (care sunt singurele elemente de decor la ferestre) lasa sa patrunda o lumina puternica si foarte naturala. Aceasta aduce culorile si mai mult la viata. Impresionant este si faptul ca, desi s-au ales culori diferite, acestea nu afecteaza atmosfera impunatoare, ci au exact acel efect care face intregul restaurant "sa spuna cu zambetul pe buze <>".