Protestele si evolutia lor

Este o adevarata placere sa vezi ca ceva evolueaza in tara asta, de data asta spre bine. Si vorbim despre proteste.
La inceput, lumea nu prea iesea, ieseau doar pensionarii care poate mai fusesera si la revolutie si care stiu cum sta treaba, dar nu incercau sa convinga si pe altii sa iasa alaturi de ei, ca sa nu fie acuzati ca instiga la violenta. Aceasta se intampla pentru ca, probabil, simteau ca este de datoria lor sa faca ceva pentru generatiile care ii urmeaza, care merg la munca si nu au timp sa stea sa se organizeze sa iasa intr-un numar suficient de mare in strada, pentru cateva principii care puteau sa faca diferenta. Apoi ieseau sindicatele, grupuri organizate din principiu, care aveau un lider care sa le impinga de la spate. Acestea protestau in interes propriu, dar nu destul de des sau de vehementi ca sa fie luati in seama.
Asta se intampla la noi, unde populatiei ii era "frica" de guvernare, nu avea incredere ca pot schimba ceva. In tot acest timp, in Franta se protesta constant, indiferent de motiv. Nu am inteles pana acum cum pot acestia sa iasa in strada din solidaritate pentru cei care protesteaza. Astfel se adunau mai mult de o gramada si s-a ajuns guvernului sa ii fie "frica" de popor, deoarece nu mai era nevoie ca acestia sa stea in strada o luna ca sa se rezolve ceva. Se stia deja ca sunt seriosi si ca nu vor pleca pana cand nu primesc ce doresc. (Probabil demonstrasera asta de cateva ori pana atunci)
In mai putin de un an, romanii au evoluat si au reusit sa ajunga cam pe la jumatatea potentialului francezilor. Au inceput sa iasa in strada indiferent de varsta, neorganizat, din proprie initiativa, cu aspiratii diferite de la viata, dar cu aceeasi finalizare. Cand ma gandesc la asta imi creste inima in mine de mandrie. Sunt mandra de toti cei care au fost in fiecare zi in Piata Universitatii si au protestat. Sunt mandra de cei care au fost fi si doar o zi in orice piata din tara si au protestat. Sunt mandra de somerul din Baia de Aries care a iesit de unul singur in fata primariei unui oras fara locuri de munca si plin de astfel de someri.

Acum, de cand cu ACTA, sunt mandra de toti tinerii care inteleg importanta acestor posibile ingradiri si de gravitatea urmarilor acesteia, si pentru asta ies in strada si protesteaza ca sa se auda pana la Parlamentul European.
Sunt din ce in ce mai mandra ca lumea incepe sa inteleaga ca nu trebuie sa ne fie "frica" de guvern ci trebuie sa luptam (in mod pasnic) pentru principiile in care credem. Libertatea de exprimare este ceva ce nimeni nu ne va putea lua niciodata daca suntem uniti. Doar noi putem sa schimbam ceva, doar asa se pot face schimburi de roluri si sa fim si noi reprezentati de cei pe care ii votam ca sa faca acest lucru.
Incepem sa ne facem auzita vocea si pentru asta Sunt mandra ca sunt romanca!