Povestea cu TIFF-ul

Cum? S-a mai terminat o saptamana? A trecut atat de repede ca nici nu am simtit-o. Cu toate ca merg la munca in fiecare zi. Poate ca totusi e un semn bun.

Va eram datoare cu povestea despre TIFF (Transilvania International Film Festival).

Asa... Ma tot gandeam eu in ultimul semestru ce sa fac, cum sa fac, pentru ca, pentru masterat, urma sa dau un interviu pentru care conta foarte mult experienta in domeniu pe care o avea fiecare si apoi media. Partea buna a fost ca m-am gandit sa ma inscriu ca voluntar pentru TIFF. Acestea fiind spuse, intru pe site, gasesc sectiunea de inscrieri, trimit inscrierea, si aflu ca sunt prima care s-a inscris. De fapt, mai era mult pana sa inceapa sa se organizeze lumea pentru festival. Nu conteaza, imi zic. Astept. Poate e totusi bine, ca au timp sa se uite peste aplicatie si poate prind chiar departamentele pe care le vreau.

Si astept, astept, pana pe la sfarsitul lui aprilie, inceputul lui mai. Si, insfarsit, primesc instiintare ca trebuie sa ma prezint la interviu. Foarte incantata, o conving si pe Ligia sa se inscrie, si ma duc la interviu. Din pacate, si din fericire pentru ea ca a avut mai mult timp liber, Ligia nu a primit confimarea ca sa se prezinte la interviu si nu a insistat, desi vorbisem pentru ea. Oricum, la interviu a trebuit sa imi expun optiunile pentru departamente. Bineinteles ca am ales dintre cele de care aveam nevoie si eram ferm convinsa, ca fiind prima inscrisa voi primi ce vreau. Nici pe departe. Am primit cu totul altceva. Am primit un loc in echipa de ticheting. Mai pe romaneste, plasatoare.

Nu am regretat si nu regret nicio clipa acest aspect, doar ca eram putin dezamagita in acel moment de ce se intamplase, dar nu am lasat sa vada nimeni acest lucru. Eu oricum eram foarte incantata ca primisem un loc si aveam de gand sa demonstrez ca „nu exista roluri mici, doar actori mici”. Si asa am si facut. Festivalul a inceput de ziua mea si am inceput si eu munca. Eram repartizata la Cinema City si, din cand in cand, la proiectiile in aer liber din Piata Matei Corvin. Dar nu am apucat sa merg prea mult ca, nu mai retin exact dupa cate zile, dar nici o saptamana, am fost chemata, la ora 23, cand ieseam din tura de la Cinema City, de catre seful meu, Cornel AKA Don Juan de TIFF (porecla a primit-o la finalul festivalului), sa ma prezint la cinema Republica ca vrea sa vorbeasca ceva cu mine. Ploua cu galeata afara si eram uda pana la piele. Mi-am exprimat conditia in care ma aflam in acel moment, dar m-a rugat frumos sa ma duc, ca era o surpriza pentru mine, ca nu am voie sa ratez asa ceva. Si, cum mie nu imi sta in caracter sa neglijez cerintele sefilor, am mers.

TO BE CONTINUED