Dor de Egipt

Cine ma cunoaste, stie ca cea mai mare pasiune a mea este sa fiu plecata. Imi place sa fiu plecata oriunde, dar in special in vacante. Cu cat mai departe cu atat mai bine. Cu cat mai diferit de ce am vazut pana acum, cu atat mai bine. Asa ca, in 2017 am ales ca destinatie Egiptul.
Dupa o intarziere a zborului si vreo 5 ore petrecute in aeroportul din Cluj, cand am ajuns in Egipt m-am gandit ca va fi inca o vacanta de tolaneala la plaja, iar printre altele, voi sta in lobby sa lucrez putin. Insa am avut cea mai mare surpriza pe care mi-a oferit-o o vacanta.
Am ajuns foarte obositi la hotel si nu eram pregatiti sa descoperim resortul care era, de altfel, foarte frumos. Pe o suprafata foarte mare, plin de palmieri si de terase, pe langa piscine intinse. Insa cea mai frumoasa a fost marea. Insa nimic din acestea nu m-a pregatit pentru ceea ce aveam sa traiesc.

Ceea ce m-a impresionat foarte mult la inceput a fost marea de o culoare incredibila. Mi-a placut albastrul turcoaz de o limpezime incredibila. Plaja cu nisip fin, dar si foarte cald a fost foarte primitoare. Pentru ca este sarata bine, apa este calda, si ofera o sustinere foarte buna si pentru cei care nu stiu prea bine sa inoate.
Insa surprizele au aparut atunci cand am iesit din resort si am luat excursiile optionale la rand. Ne-ar fi trebuit mai multe zile ca sa vizitam tot ce ne-am dorit, iar din acest punct de vedere, recomand tuturor celor care merg in Egipt sa aleaga 2 saptamani de cazare, deoarece diferenta de pret este foarte mic si ai timp si pentru vizitarea obiectivelor turistice si pentru relaxare.
Prima excursie a fost cu un vapor cu fundul de sticla, prin care am putut vedea unii corali si toata fauna Marii Rosii. A fost primul soc pe care l-am avut. A fost absolut superb. A doua excursie ne-a dus cu vaporul in larg, ca sa inotam cu delfinii si sa facem snorkeling in jurul coralilor. Aceasta a fost cea mai frumoasa experienta, din punctul meu de vedere. A fost absolut incredibil de frumos sa inotam si sa vedem coralii, dar si foarte multi pesti de toate formele si culorile. Nu am mai vazut nicaieri atat de multi pesti de atat de multe specii. Iar delfinii au fost absolut superbi. Sotul meu chiar a reusit sa ajunga foarte aproape de ei, inot, ei fiind in mediul lor natural.
Bineinteles, cea mai asteptata excursie a fost cea in Cairo si la piramide, insa am avut parte de o neplacere in ceea ce priveste drumul lung si orele de pornire si de sosire. O excursie grea, insa foarte frumoasa, pe care merita sa o faca oricine merge in Egipt. Este la fel in orice statiune te cazezi. Am avut parte, insa, de toate conditiile, iar ghidul a fost unul foarte bine documentat, vorbitor de limba romana, pentru ca am fost un grup mai mare.

A fost o experienta impresionanta, insa pe o caldura insuportabila. Tot pe caldura, dar ceva mai bine, a fost excursia in satul beduinilor si safari in desert. Am fost surprinsi de tot ce am gasit acolo si de modul in care traiesc aceste persoane izolate de civilizatie.
Cel mai mare regret este ca nu am apucat sa mergem in Valea Regilor. Iar acum, ca am aflat ca din 2020 vom putea pleca in Egipt chiar din Baia Mare, pentru ca se introduce un zbor de pe aeroportul din Baia Mare, ma gandesc foarte serios sa mai fac o vacanta in Egipt, ca sa reiau sesiunile de snorkeling printre corali si sa ajung acolo unde nu am reusit in prima vizita. In plus, sunt decisa sa aleg o vacanta de 14 zile, ca sa am timp si pentru relaxare. Agentia de turism Mara International Tour are o multime de oferte foarte bune.

Jurnal de nunta: Pregatirile III

Acum ca am scapat de ce era mai important, locatia si rochia, sa ne gandim la tot ce am mai avut de pregatit pentru nunta. Si nu sunt putine:

• Tortul
• Muzica
• Buchetul
• Costumul
• Prajiturile
• Decorul salii
• Lista de invitati
• Invitatiile
• Marturiile
• Costumatia soacrelor
• Pantofii
• Accesoriile
• Freza si machiajul
• Cheful burlacitelor si cheful burlacilor
• Lumanarile si struturile pentru nasi, parinti, frati, surori si neamuri apropiate
• Meniul de mancare

Toate au cate o poveste, iar acum voi povesti despre tort si prajituri.
Daca varul meu ar fi intalnit-o pe iubita lui acum 6-7 ani, ca sa poata sa o aduca in Baia Mare si sa se gandeasca mai repede sa ii "exploateze" abilitatile de cofetarie pentru a deschide un laborator, alegerea era foarte simpla. Comandam tortul de nunta la cofetaria Mai Dulce si eram sigura ca voi avea cel mai frumos si gustos tort din cate exista.
Asa, a trebuit sa apelez la o alta cofetarie, iar rezultatul nu a fost unul dintre cele mai frumoase, insa a fost un tort gustos, iar cei de acolo au fost de acord sa monteze in varf o figurina pe care o gasisem pe internet, care o pastram si acum in colectia de amintiri de la nunta.

Poate vi se pare demodat, dar pe atunci era un tort de nunta frumusel, si va spun ca imaginea de inspiratie a aratat mult mai bine.
In fine, pe atunci Ana nu exista in viata lui Adi, insa parintii lui totusi aveau brutaria Andana Pan si o alta matusa a fost foarte priceputa in ale prajiturilor, asa ca m-au ajutat foarte mult cu tot ce a insemnat prajituri pe mesele invitatilor (nu a mai fost loc pentru un candybar, sala fiind oricum suprapopulata). Am putut sa ne bucuram de prajituri de casa, foarte bune. In plus, m-au ajutat si cu un element din pachetul de marturii, si anume un mini tort de dobos invelit in ciocolata.
Momentul dulce al serii nu a fost fara incidente, dar despre asta intr-un alt capitol al Jurnalului de nunta.

Jurnal de nunta: Pregatirile II

A doua tema importanta care a venit imediat dupa alegerea salii a fost gasirea unei rochii de mireasa. Multi dintre prietenii mei stiu povestea, insa mi se pare suficient de importanta ca sa o relatez si aici. In plus, e un alt moment bridezilla pe care trebuie sa il recunosc.
Eu nu am fost de la inceput preocupata de acest aspect, insa parintii mei au insistat sa incepem sa cautam. Cu ocazia vizitei rudelor din Cluj, am stabilit cateva programari la cateva saloane de acolo pentru a vedea modele de rochii de mireasa. Nu m-am gandit ca voi gasi rochia de mireasa din prima incercare, insa eram convinsa ca va fi nevoie de mai mult timp si o multime de rochii probate, si am decis ca trebuie sa incep de undeva.
Primul salon care s-a nimerit sa ma programeze in ziua respectiva, a fost unul foarte simandicos (spun asta in sensul bun al cuvantului). Am fost surprinsi de modul foarte elegant de a lua doar o singura miresica la proba ca sa poata sa ii ofere toata atentia necesara, ceea ce nu am mai auzit pana atunci si nici nu s-a mai intamplat la alte saloane pe urma.
Ne-a lovit din prima bugetul pe care trebuia sa il punem la dispozitie pentru o rochie la acest salon, dar am zis ca ne facem o idee clara despre ce exista pe piata si vom avea cu ce sa comparam.
Lacrimile nu s-au aratat decat la a doua rochie probata, chiar daca era un moment foarte emotionant pentru mama.
Au mai urmat cateva rochii probate acolo, dar era clar pentru toata lumea ca preturile sunt prea mari pentru o rochie pe care urma sa o port o singura data si nu voi putea niciodata sa iau nici jumatate pe ea daca vroiam sa o vand dupa.
A fost o zi alba, ivoir, sampanie, perlata, toate nuantele pe care putea sa le aiba o rochie de mireasa cat de cat traditionala.
La scurt timp dupa intoarcerea in Baia Mare aveam sa iau la rand magazinele cu rochii de mireasa, fara sa gasesc ceva care sa imi placa in mod special sau de care sa ma simt atasata. Insa la un butic cu rochii de mireasa din centrul orasului, de care nici nu auzisem nimic pana atunci, mi-au picat cu tronc o multime de nasturi rotunzi care se insirau pe tot spatele rochiei, pana la marginea trenei.
Marimea nu a fost perfecta pentru mine, insa mi s-a promis ca se pot face modificarile necesare pentru acei 2 cm de care aveam nevoie pentru a putea sa se inchida perfect si in ultima parte a corsetului (care era impiedicata de sanii mei generosi). Conditia mea a fost sa nu se recurga la corset legat cu snur, pentru ca avea sa strice tot farmecul nasturilor pentru care alesesem, in definitiv, rochia. Am fost asigurata ca totul va fi in regula, pentru ca rochia era de la o casa de moda destul de cunoscuta incat sa ofere calitate de top si era prevazuta cu un surplus de material pe laterale care sa permita tocmai astfel de modificari. Aveam sa ma prezint cu 3 saptamani inainte de nunta la croitoreasa specificata de ei, pentru ca ea stia exact ce are de facut cu rochia.
Zis si facut. Am asteptat cuminte timp de aproape 2 luni cu rochia in dulap ca sa pot merge la croitoreasa sa imi faca modificarile necesare, timp in care aveam sa ma tin la un regim strict, ca sa nu fie nevoie si de alte modificari, ba chiar cu speranta sa nu mai fie nevoie de nicio modificare.
Regimul a functionat, insa sanii mei nu aveau de gand sa scada, asa ca am contactat croitoreasa si am mers sa facem modificarile necesare.
Surpriza mare! Croitoreasa lor, care a examinat rochia si a inteles ce aveam nevoie de la ea, a ajuns la concluzia ca nu va putea sa ma ajute decat cu un corset care sa se lege cu snur, exact ceea ce eu nu doream, pentru ca surplusul de care ne-au spus, era alterat, tocmai ca sa nu se poata recurge la astfel de modificari.
Aici a aparut bridezilla. Era clar ca nu aveam sa fiu de acord cu aceasta varianta, asa ca am facut consiliu de familie extinsa si am decis ca aveam sa imi cumpar inca o rochie de mireasa.

Puteti sa il numiti destin sau, cum spun toate vanzatoarele, fiecare mireasa are rochia ei. Insa acea rochie despre care va spuneam ca a adus primele lacrimi de emotie, aceea a fost si rochia cu care l-am surprins pe iubitul meu (nu avuse incredere ca voi alege cea mai buna varianta), rochia cu care am pasit spre altar, rochia cu care am jurat fidelitate jumatatii mele, rochia cu care am dansat primul dans ca sot si sotie, rochia cu care am devenit cea mai fericita femeie.

Insa asta nu avea cum sa se intample atat de usor dupa ce tocmai v-am povestit. Erau mai putin de 3 saptamani pana la nunta, tocmai decisesem ca parintii nu aveau sa mai plateasca pentru inca o rochie, ci aveau sa imi dea bani imprumut pana dupa nunta pentru a-mi lua rochia cu care comparasem toate rochiile probate. Asa ca am sunat la Cluj la salon si am vorbit cu doamnele de acolo sa vad daca mai am norocul sa aiba inca pe stoc rochia pe care o probasem, care imi venea perfect si pe care vroiam acum sa o cumpar. Bineinteles ca nu aveam norocul acela, asa ca au sunat la celelalte saloane din tara ca sa vada daca o are careva. Nici aici nu am avut noroc, insa partea buna era ca mai exista una la fabrica din Spania, de unde puteau sa o aduca in timp util. Perfect! Partea proasta era ca pretul era mai mare decat cel initial, pentru ca nu era una dintre rochiile pe care le aveau pe stoc, la care aveau reducere. Am dat comanda, am trimis avansul si am asteptat. Ghinionul a lovit din nou. In Spania era o saptamana de zile libere pentru o "Fiesta", asa ca trebuiau sa o puna pe un curier urgent ca sa ajunga in timp util, ceea ce avea sa ma coste iar, in plus 100-200 de euro. Asta e, mi-am spus, si am confirmat ca pot merge mai departe cu demersul.
Odata ajunsa rochia, cu o saptamana inainte de nunta, trebuia sa merg la Cluj pentru retusuri. Ghinionul a lovit din nou. Croitoreasa era in concediu si avea sa se intoarca abia saptamana urmatoare, spre final, cand eu aveam stabilita nunta. Dupa cateva rugaminti fierbiti, a fost de acord sa se intoarca cu cateva zile mai repede, ca sa faca modificarile necesare, miercuri, inainte de nunta. Am ramas peste noapte in Cluj, cu sufletul cat un purice, ca sa ajung cu rochia acasa joi, cu doar doua zile inainte de nunta.

Insa totul a meritat. Si banii, si agitatia, si stresul si tot, pentru ca am avut rochia perfecta. Nimic nu a putut sa ne desparta, asa cum nici nu cred ca voi putea vreodata sa ma despart de ea si sa o vand. Acum, aproape 6 ani mai tarziu, si chiar si la batranete, voi avea o poveste incredibila de spus oricui va dori sa o asculte. Este povestea rochiei mele de mireasa.

Veti intreba ce am facut cu rochia care nu am putut sa o modific. Ei bine, 3 ani mai tarziu, aveam sa o vand finei mele, care are o constitutie foarte asemanatoare cu a mea, dar care a fost de acord sa aplice un corset cu snur rochiei ca sa ii vina mai bine. Pe aceasta cale, Iulia, te pup!

Jurnal de nunta: Pregatirile I

In perioada asta, cu ajutorul tehnologiei si a retelelor de socializare pe care le aveam si acum 6 ani, primesc tot felul de reamintiri care tin de pregatirile de nunta pe care le faceam prin 2013. Aveam doar 5 luni la dispozitie sa fie totul gata si asta ma panica. Primul lucru la care m-am gandit a fost sa gasesc o sala destul de incapatoare care sa fie disponibila pe 21 septembrie, atunci cand noi stabilisem deja ca va avea loc nunta.
Ca sa intelegeti, nu stiu cum e in alte orase, dar la noi nici nu poti sa te gandesti sa stabilesti o data inainte de a verifica disponibilitatile salilor preferate sau care se incadreaza in necesitatile tale, pentru ca toate programarile se fac cu cel putin un an inainte. Eram doar noi, doi nebuni, care s-au decis sa faca nunta in 5 luni. Nici macar jumatate de an.
In fine, ideal pentru noi ar fi fost un cort, insa atunci nu prea existau corturi in zona, dar urma sa ajunga unul intr-o locatie draguta, insa destul de departe de oras. Avand in vedere ca era cunostinte cu proprietarii, am stabilit ca asa ramane, va fi prima nunta realizata in cortul nou care va veni exact la timp.
Era varianta perfecta. Locatie suficient de mare ca sa incapa toti invitatii nostri (el avea cei mai multi, dar cine tine socoteala), aveam incredere in locatie ca ofera preparate de top si foarte gustoase, aveam decorul acela de poveste pe care il ofera un cort de evenimente, iar parintii mei nu trebuiau sa lucreze la nunta mea.
Bineinteles ca nu putea sa fie atat de frumos. Cu doua luni inainte de nunta, norocul meu, exact inainte sa termin invitatiile, vesti proaste. Cortul avea sa ajunga la timp, insa erau probleme cu mesele si scaunele si nu puteam sa tinem nunta, pentru ca acestea nu ajungeau la timp.
Asta da veste. Ai o saptamana la dispozitie sa gasesti o noua locatie pentru nunta, care sa aiba la fel de multe locuri pentru invitati si sa fie si libera pe data respectiva. Nu puteam sa mai mutam nici cu o saptamana data, pentru ca una din verisoarele sotului urma sa aiba nunta pe 19 octombrie, si ar fi fost mult prea apropiate una de cealalta.
Singura varianta disponibila avea sa fie un compromis foarte mare, care ne taia drastic si din numarul invitatilor si care ii punea la munca si pe parinti. Avantajul a fost ca urma sa avem un control foarte bun asupra tot ce urma sa se gateasca si asupra servirii, pentru ca am apelat la restaurantul parintilor, Restaurant Curtea Veche (dupa rebrandingul de dupa nunta).

Am inghesuit 270 de persoane intr-o sala cu capacitate de 250 de persoane, am avut momentul meu de bridezilla cand a fost vorba despre decoruri pentru ca am adus magia cortului intr-o sala de restaurant cu sute de metri de voal drapate pe tavan (mai am si acum voalul ca dovada), dar a fost o nunta de neuitat, pentru ca ne-am simtit minunat (mi-am dat seama abia cand am vazut filmarile, pentru ca pe tot parcursul nuntii eram ca in transa si la final nu am reusit sa imi aduc aminte nimic), si am avut avantajul reducerii cheltuielolor de nunta 😏😎😉
De atunci, restaurantul a fost renovat si reamenajat si arata mult mai bine, insa atunci a fost ceva inedit si de voal s-au bucurat si alti miri dupa noi.

Revin cu urmatoarele parti ale pragatirilor!