vivre.ro

luni, 8 octombrie 2012

Oare sa fie bine?

Acum exact o samptamana am inceput o dieta ghidata de un nutritionist de la clinica NaturHouse si cu ajutorul unor fiole de Drenanat pentru inceput si de maine Fluicir timp de 7 zile.
Insa sa o luam de la inceput. Lunea trecuta am mers increzatoare ca voi in 5 saptamani voi ajunge la greutatea ideala. Planul meu de acasa era de 15 kg, si acolo am aflat ca nu eram prea departe de ideal, pentru ca pana la greutatea ideala aveam de slabit 17 kg. Am tras aer in piept si am zis ”La drum!”.
La o analiza mai atenta, am aflat care sunt exact masurile mele si rezultatele au aratat ca, nu grasimea face cea mai mare parte din cele 17 kg pe care trebuie sa le dau jos, ci apa. Aparent, am o retentie de apa de 13 kg,  abia diferenta fiind grasime. La auzul acestor vesti am rasuflat usurata si am zis ”Se poate”, insa nu am stiut ca este atat de greu sa bei 2 litri de apa pe zi. Asta doar la inceput. ca pe urma au curs foarte usor. Insa inceputul timid si nerespectat cu strictete a facut ca la finele unuei saptamani sa nu fi slabit decat 1,5 kg, jumatate din greutatea pe care mi-o propusem. Oare sa fie bine? Intr-un fel acest lucru m-a dezamagit, dar m-a si mobilizat si m-a facut sa imi doresc mai mult, mult mai mult. Insa la o analiza mai atenta a politicii clinicii, care are reprezentante in toata Europa. Se pare ca aceasta politica spune ca media de greutate pe care un client care respecta dieta propusa de ei este intre 600 gr si 1kg. Ceea ce pentru mine nu este convenabil, avand in vedere ca doresc sa ajung la aceasta greutate pana la Craciun.
Voi reveni cu detalii la urmatoarea consultatie si va voi da mai multe informatii si despre de ce pe cutia de fiole scrie ca doza recomandata de 2 fiole pe zi, iar mie mi s-a recomandat doar una. Este adevarat ca nu sunt foarte ieftine, insa partea buna este ca este gratuita consultatia. Cine doreste sa incerce poate sa imi ceara adresa sau numar de telefon pentru programare.

189 de comentarii:

  1. Si eu am inceput de miercuri aceasta dieta si pana astazi(duminica)am dat jos 2.5 kg..Sa vedem ce o sa fie mai departe

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu am inceput aceasta dieta de la Natur House,am slabit 7 kg dar mi-am dereglat tractul digestiv de la madicamentele lor asa zise naturiste.Aveti mare grija atunci cand incepeti sa luati suplimentele lor ,pentru ca nu vi se spun urmarile acestor cure de slabire.RUSINE SA LE FIE CELOR DE LA NATUR HOUSE ATUNCI CAND VAND MEDICAMENTE SI SUPLIMENTE FARA PROSPECT si nu va spun riscurile acestor vure de slabire.Problema e foarte grava si ar trebui sa se sesizeze autoritatile si sa le inchida afacerea.

      Ștergere
    2. Aceeasi problema o am si eu.
      Am inceput sa am niste dureri de stomac si nu stiam de la ce.
      De maine nu voi mai lua nimic, sa vad daca imi revin.

      Ștergere
    3. Buna am inceput si eu de Luni aceste produse .ptr ca retin apa in corp .Dar deocamdata nu ma doare nimic .astp rezultatul Luni cand voi merge sa vedem ce rezultat au dat .o sa va tin la curent ..

      Ștergere
    4. Eu am fost pe 13 octombrie la Natur House ,asta fiind miercuri ,mi-au dat o foaie cu toate produsele permise ,analiza corporala ,pastile pentru reducerea poftei de mâncare și acele fiole pe care toate le-ați urmat din ce am văzut mai sus ,doresc sa menționez că este foarte ,dar foarte greu sa te abții,nu credeam vreodată că am să renunț atât de repede la mâncărurile (nesănătoase) pe care le consumam până acum ,vreau sa spun că am reușit să slăbesc in nicio săptămână să slăbesc 1,4 kg deci chiar funcționează
      Încurajez toate fetele care nu sunt mulțumite de kg in plus sa urmeze aceasta dieta ♥️

      Ștergere
    5. Într-o saptamana 2,600 kg am dat jos si ma simt mai usurata e super dieta lor

      Ștergere
  2. wow! Super! Eu, dupa cum ai citit, nu am reusit performant asta. Si acum am incetat sa mai merg la cabinet. La sfarsit, am reusit sa slabesc 9 kg.
    Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În cât timp ați dat jos 9 kg

      Ștergere
    2. Am inceput dieta la Natura Haus si dupa o perioada mia plesnit varicele mi sau inrosit si dureri ingrozitoare leam intrerupt si nu a mai avut probleme

      Ștergere
  3. naty... inseamna ca tu alta dieta tii... aici ti se spune clar ca se slabeste max 5kg pe luna.... tu deja 2.5 kg in 4 zile.... deci in 30 de zile treci de 12kg... aberatii !!!! PS. te-au platit ca scrii comentarile aici?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu o plătește nimeni. Și eu am dat tot 2,5 în prima săptămână pentru ca la început elimini multa apa din tr-o data și apoi pe cum se obișnuiește corpul cu regimul asa ajungi la aproximativ 1 kg/săptămână dacă respecți dieta. Doar ca nu toți suntem la fel, fiecare cu tipul ei de organism.

      Ștergere
    2. Nu o plătește nimeni dacă faci ce ti se spune slabesti. Fiecare are o dieta personalizata si mai depinde si de organismul fiecăreia. Așa ca nu judeca o carte după coperți.

      Ștergere
    3. Nu a platit-o nimeni sa scrie asa. Si eu am slabit 23 de kg in 3 luni.

      Ștergere
    4. Buna.
      Am vazut ca nu crezi ce a scris Nati mai sus.
      Am fost foarte sceptica in a merge la Natur House pt. dieta insa am auzit in tot orasul de ei , asta in ideea in care la noi in oras nu avem Natur House ci doar la 20 km insa s-a dus vorba ca nutritionista de la cabinetul de la 20 km nu este atat de eficienta precum cea de la 60 km .
      Am vazut cu ochii mei cazul woow si foarte reale de slabit cu ei asa ca mi-am luat avant si m-am dus si eu :) .
      La fel si in cazul meu , m-a pus cu talpile goale pe un cantar mai sofisticat apoi masurat abdomen / poponet/picior dupa care am completat o fisa si raspuns la intrebari gen cum decurge programul meu zilnic ca sport si ca mancare , raspunsul meu a dat-o cred pe spate ca a mai intrebat odata insistand cu intrebarea "Ce mananci de dimineata pana seara , orar si explicit ce feluri de mancare ? " iar eu am repetat " napolitane muuulllte de la Joe si suc 😂😂😂 dar asta e realitatea 🙃 .
      Am cerut sa vin la 3 saptamani si nu saptamanal pt. ca fiind la 60 km distanta si am 2 copii , nu am carnet de conducere iar sotul vine acasa tot a 3-a saptamana .
      Mi-a dat pt prima saptamana pe langa anul de 1300 calorii pe zi si indicatii de respectare strict programul , fiole de drenanat 1 saptamana apoi fluicir o saptamana si revin la alta saptamana cu drenanat.
      Ei bine am inceput de 4 zile regimul , foarte strict cu ce mi s-a dat si rezultatul dupa r zile este ca am slabit 2,7 kg .
      Apa in corp nu am avut prea multa 7kg zic ei dupa analiza si sper ca nu am dat jos 2.7 kg de apa sau litri cum o fi .

      Ștergere
    5. Se pare ca am postat ca anonim .
      Livia este numele meu scuze :)

      Ștergere
    6. Si eu am fost la ei timp de 3 saptamani. In prima saptamana am tinut Dieta ampla si luam Sambuki de 3 ori pe zi si beam 4 l de apa...la sfarsitul saptamanii am dat jos mai mult de 7 kg,dar era APA pe care o eliminam. In a doua saptamana am tinut Dieta soc cu ananas si luam Drenanat plus fiole...am dat jos cam 2 kg,dar era tot apa...a treia saptamana am tinut Dieta soc cu lubenita si luam Cinarky...dar la sfarsitul saptamanii cantarul(lor) imi arata ca m-am ingrasat 5 sau 6 kg,nu mai retin exact...am respectat toate orele de mancare si beam zilnic 3-4 l de apa...a fost singura dieta de care m-am tinut cu adevarat. Dar ce s-a intamplat in ultima saptamana m-a demoralizat,plus ca saptamanal ma costau in jur de 70 ,chiar 80 de lei siropurile de slabit.

      Ștergere
    7. daca trebuie sa apara menstruatia in perioada menstruatiei in organism au loc schimbari si corpul cantareste mai mult!depinde de la persoana la persoana, poate de aceea! si eu am patit la fel!

      Ștergere
    8. În prima săptămână am slăbit 4kg.
      După aceea treptat... 1kg, 2.5kg
      Insa de catva vreme stagnez, nu slabesc ci din contră am pus 1.4kg inapoi, desi ma tin de regim si medicamente...
      Si e si foarte costisitor, eu pe saptamana dau aprox 150-200 de lei..

      Ștergere
    9. si eu merg la ei de o luna jumate, am plecat de la 78.9 kg si acum am 74 kg. eu sunt multumita, daca mi am batut joc de corpul meu pana acum, mancand orice si la orice ora si ciugulind mereu, ei acum m am schimbat radical. s au dus acele vremuri, eu ma simt bine. nu inteleg de ce se vrea un slabit rapid, doamnelor, ce dam rapid , punem rapid dupa ce nu mai mergeti la Natur. eu chiar sunt incantata, scopul meu este sa ma reglez si sa ma educ alimentar, pentru ca aici stam rau mai toate persoanele cu kg in plus. daca bagi mancare haotic ani de zile, de ce vrem in 1-2 luni sa dam jos tot abuzul de ani ?
      Eu asa am plecat la drum si imi este bine.
      De ieri am inceput sa fac si pilates, totul e spre bine. Fara sport (si eu nu sunt o iubitoare :( ) nu ajungem la un rezultat frumos, se lasa carnea, piele :( .
      Va imaginati viata doar cu alimentele permise?
      Pentru a arata bine asa ar trebui sa mancam.

      Ștergere
    10. În urma cu 3 ani am luat aceste fiole care mia dereglat tot sistemul digestiv încă și acuma sufăr foarte mult aveți mare grija este o substanță periculoasă pentru unii!!!

      Ștergere
    11. Ce fiole ați luat ?

      Ștergere
    12. Cum nu se poate de gresit gandit...si eu am tinut dieta si intr-adevar , sunt saptamani in care poti da jos 1,2,3 kg pentru ca organismul primeste un soc , dar sunt si saptamani de stagnare
      Eu personal am dat jos 11kg in 45 zile , dintre care 3kg doar intr-o saptamana
      Deci se poate
      Nu judecati daca nu ati trecut pragul unui cabinet vreodata
      Zi frumoasa si spor la dat kg !!!

      Ștergere
    13. Bine spus, nu judecati!

      Ștergere
  4. Buna,

    Tin aceasta dieta din data de 10 octombrie, am pornit de la 67.7 kg, iar astazi de dimineata aveam 61.2 kg.
    Sunt extrem de fericita si te incurajez ca continui, nu este o dieta este un regim de viata. Targetul meu este 54 de kg si intentionez ca , pana la Craciun sa am 58 de kg.
    Trebuie sa fi ambitioasa, eu vad totul ca un obiectiv :) Iti doresc mult succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitari Claudia B, sper sa ajung si eu la astfel de rezultate.

      Ștergere
    2. Si eu fac un regim cu natura house ma simt f bine !incurajez fetele care vor sa înceapă sa slăbesca cu natura house!.

      Ștergere
  5. Acestea erau si obiectivele mele atunci. Felicitari si mult succes.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu am fost in urma cu aprope 3 saptamani la Natur House, am tinut regimul, am luat fiolele, am slabit 4 kg (sunt incantata), insa de o saptamana mi-a aparut o reactie alergica foarte urata. Mi-am facut analizele uzuale, sunt ok, am fost la un alergolog, mi-a dat medicamente insa dupa ce am luat fiola mi-a iesit din nou, de data asta si mai urat. De o zi nu mai iau fiola si nu mi-a mai iesit nimic pe piele. As vrea sa continui regimul, insa fara fiole, exista vreo varianta sa vin la consulatii, sa le platesc, insa fara sa mai iau fiole? E evident ca imi fac rau fiolele, nu regimul si vreau sa fiu in continuare monitorizata.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cristina, sunt sigura ca cei de la cabinet vor face tot ce le sta in putinta ca sa nu mai ai problemele alergice. Cum s-a intamplat si in cazul meu, fiolele nu cred au fost aceleasi de la o saptamana la alta. Asa ca tu s-ar putea sa fi alergica la unele ingrediente din fiolele din saptamana cu pricina. Spune-i doar problema ta si nu vei mai primi acele fiole. Important e sa mergi sa vorbesti cu ele.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu tin dieta de la ei din 24.08.2015 si am ajuns de la 100 la 73!!!sunt super multumita,dar imi e frica dupa ce o sa renunt la fiole

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitari pentru reusita! Cat despre temerile tale... trebuie sa tii cont ca tu ce inveti acum sunt bazele unui nou stil de viata, un nou stil de alimentatie. Dupa ce renunti la fiole trebuie sa continui sa respecti regulile de baza invatate si totul va fi bine. Iti promit.

      Ștergere
    2. Buna ziua!Eu merg de 6 luni si am reusit sa ajung la 114kg de la 144!Sunt foarte multumita de rezultat! Imi doresc sa ajung la 90kg!Voi continua cu mult optimism! Numele meu este Vitec Maria.

      Ștergere
  9. Felicitari! Ai slabit mult, intr-un timp atat de scurt. Eu revin cu info, asa cum va povesteam in urma cu un an am inceput dieta. Din fericire dupa aproximativ 2 luni de la inceperea dietei am ramas insarcinata :) In anul 2012 am pierdut o sarcina si de atunci nu am mai reusit sa raman si sunt sigura ca datorita acestei diete am reusit, analizele mele fiind ok. Chiar medicul ginecolog precum si nutritionistul mi-au spus ca cel mai probabil dieta m-a ajutat :) acum dupa un an, m-am indreptat increzatoare catre cabinet cu 13 kg in plus :) am reusit sa dau jos 5 kg. Sunt sigura ca voi ajunge la kg pe care mi le-am propus anul trecut :) multa bafta tuturor! Daca vrei poti! Mancam pentru a trai, nu traim pentru a manca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna,
      Scuze ca nu ti-am raspuns mai repede. Felicitari pentru sarcina! Daca as stii sigur ca functioneaza, as relua-o din nou, doar ca sa raman insarcinata.
      Si felicitari pentru cele 5 kg. Cate ai mai reusit sa slabesti pana acum?

      Ștergere
    2. Buna, am slabit aproape 9 kg :)acum am 62 de kg, mai am pana la 54 dar important este ca funtioneaza :)

      Ștergere
    3. Buna,
      Ma bucur ca esti optimista. Asa si trebuie. Nu am vazut nimic rau in ceea ce propuneau cei de la Natur House, asa ca da-i bataie cu incredere.

      Ștergere
  10. Buna, ai putea sa imi spui cand bei fiolele dimineata sau seara si daca le amesteci cu apa ???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna,
      Acum nu mai iaru, dar cand luam le luam dimineata. Cred ca le amestecam cu apa sau cu suc natural daca imi aduc bine aminte.

      Ștergere
    2. Eu le amestec cu 0.5 l apa si le beau pana la pranz.

      Ștergere
  11. Buna. azi am mers si eu la Natur House. Mi-a dat si mie acele fiole desi am fost putin sceptica in privinta lor.
    Am o retentie de apa de 6 kg si 5 kg grasime. Daca as da jos aceste 11 kilograme zicea doamna Danci, ca as arata ca un model. Suna foarte incurajator pentru mine, si as vrea sa raman asa ambitioasa cum sunt acuma, dar nu as vrea sa fiu dezamagita. Nu cred in fiole sau pastile minunte, si oricum daca voi urma dieta strict asa cum am primit-o sigur o sa dau kilogramele astea jos... Voi cum ati reactionat dupa toata treaba cu Natur House?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multa bafta, eu am inceput din nou dieta, din Noiembrie, pana acum am slabit aproape 9 kg in conditiile in care de sarbatori am facut pauza. Daca tii regimul este imposibil sa nu slabesti. Bafta multa!

      Ștergere
    2. Buna,
      Poti, linistita, sa nu iti faci niciun fel de griji. Pana la urma nu este vorba despre pastile sau fiole minune. Ele doar ajuta la intensificarea arderilor sau la eliminarea retentiilor de apa. Pana la urma, stilul de alimentatie trebuie sa il mentii si sa ti-l schimbi, tot mai mult, pe parcurs.

      Ștergere
  12. Si eu iau aceste fiole din data data de 0802 2016,nu ma simt asa de bine.ametesc.ma doare capul si am ochii grei.spunetimi daca de la ele.eu iau drenanat plus

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cel mai bine ar fi sa mergi sa ii spui la doamna aceea problema ta. Renunta la ele pentru cateva zile si vezi cum te simti. Daca simptomele dispar, atunci ele sunt de vina

      Ștergere
    2. Si eu am luat drenanat plus si nu am avut nicio problema, discuta cu nutritionistul despre asta.

      Ștergere
    3. Da, cel mai indicat este sa discuti cu nutritionistul care ti le-a recomandat.

      Ștergere
  13. Buna! Ma bucur ca am descoperit blogul tau si ca ai abordat aceasta problema a greutatii si o solutie pentru a pierde kilogramele in plus si a adopta un stil de viata sanatos. Ma intereseaza si pe mine cat este pretul unei fiole, cum trebuie luate? Si in ce consta o dieta, un exemplu? Am tot citit pe forumuri pareri, dar mi-a fost teama sa nu fie o reclama ascunsa, insa sper saimi schimb parerea si sa-mi fac curaj sa imi fac o programare la un nutritionist al Natur House. Multumesc. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna,
      Crede-ma ca nu as stii sa iti spun, acum, care este pretul unei fiole. De obicei primesti un pachet pentru o saptamana. Si nici nu mai stiu de cand am fost si eu acolo. Insa pot sa spun ca nu am nimic altceva decat cuvinte de lauda pentru ei. Intr-adevar, nu este cel mai usor sa scoti in fiecare saptamana o suma considerabila din buzunar, dar depinde de tine cat iti perimiti sa investesti in asta.

      Ștergere
  14. O cutie costa 78 lei. Joi am fost pentru prima data si atat am platit.

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna, dieta este personalizata, in functie de ceea ce mananci si bineinteles ce ai voie in regim. Fiolele costa pana in 70 lei, difera pretul in functie de ceea ce iti v-a da. Eu imi cumpar si biscuiti de la ei, ii mananc dimineata si imi ajung o saptamana. Platesc in total 120 ron. Bafta! Dieta chiar da rezultate!

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna ziua! Am am fost si eu pt prima data la Matur House si pt ca retentia de apa este de 11 kg iar cea de grăsime de 2 kg, mi s-a prescris Drenanat. Ideea e ca eu i-am mentionat doamnei Ca sufăr de hipotiroidism iar acum, acasa am vazut ca pe cutie scrie ca e contraindicat acest produs la pers.cu probleme de tiroida. A luat cineva dintre voi Drenanat si are si probleme cu tiroida? Multumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, si eu am hipotiroidism si mi s-a recomandat Vivat digest. Am slabit 5,4 kg in 3 saptamani si ma simt foarte bine

      Ștergere
  17. Buna ziua!
    Astazi am fost la un consult si mi s-a prescris acelsi produs, repectiv Drenantplus.
    Ideea e ca (pentru Andreea)- m-a intrebat clar daca sufar sau am probleme cu tiroida, altfel nu mi-ar fi dat.
    Sfatul meu este sa suni si sa ii intrebi, sau sa mergi pana la ei.
    Georgeta D.

    bafta !

    RăspundețiȘtergere
  18. Buna ziua!Daca sunt minora imi va da fiolele acelea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu asa stiu, ca si la minori dau, dar s-ar putea sa fie nevoie sa mergi cu unul dintre parinti.

      Ștergere
  19. Buna ziua!Daca sunt minora imi va da fiolele acelea?

    RăspundețiȘtergere
  20. Cum stati cu dieta? Am incercat si eu la Baia Mare! 1,5 kg intr o săptămână. Unde as putea vedea si alte pareri ? Nu exista un forum?

    RăspundețiȘtergere
  21. Imipoate spune cineva cam cat costa primele fiole de laprima consultatie? in jur de cat? multumesc mult

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In baza de ce ati spune ..poate nu ai nevoie de fiole ..mie mia facut vizita si mia spus ca am o retinere de apa in corp de 12.8 si miau prescris fiolele ..deci fiolele 2 la zi miau prescris alte pastile fluicir vitid 2 dimineata si 2 la pranz ..am cateva zile adtp rezultatul Luni sa vedem ...mia interzis paine cartof alcol dulciuri .am i dieta de 1300 de calorii la zi ...

      Ștergere
  22. La prima consultatie, ca dealtfel in fiecare saptamana exista acea cantarire.In functie de ce spune cantarul, nutritionistul iti va da niste fiole care nu depasesc 70 de lei.Deci intre 60 si 70 de lei

    RăspundețiȘtergere
  23. Eu am slabit 4 kg in 3 saptamani. E o dieta drastica... aveam 15 kg retentie lichide. Care fiole au avut un efect mai bun?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna si eu am o retentie de apa de 12,3 acum astp raspuns sa vedem cat e de reala .....fiole Naturhaus

      Ștergere
  24. Eu sunt intr-a doua saptamana de dieta cu o retentie de lichide de 19,4.In prima saptamana am eliminat 2,8 kg de apa insa am plusat la grasime 400 de gr.In prima saptamana mi s-a recomandat fluicir fiole, in a doua drenanat plus fiole...astept urmatoarea cantarire cu nerabdare.

    RăspundețiȘtergere
  25. Dragele mele eu am slăbit in 7 luni 25 de kg si sunt mandra ca am reușit.

    RăspundețiȘtergere
  26. Buna. Si eu sunt in a 2-a saptamana de dieta Natur House. Dupa 7 zile - 2 kg,ma asteptam la mai mult având in vedere ca la curea am scazut 3 găuri. Oricum eu sunt mulțumită si ma simt foarte bine cu fiolele ☆☆☆

    RăspundețiȘtergere
  27. Sunt curioasa daca dupa ce se renunta la suplimente greutatea se pastreaza, poate da cineva detalii?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pot să îți spun că, în cazul meu, a venit Crăciunul și m-am oprit cu suplimentele și am început să mănânc și diferit decât trebuia să fi învățat deja. Adică nu am păstrat proporțiile și mesele, așa că am început să pun câteva kilograme înapoi. Însă ideea întregului tratament este să ne creem un nou stil de alimentație, care nu este deloc greu de păstrat. Acum mă gândesc serios să încep iar să frecventez Natur House.

      Ștergere
    2. Multumesc pentru raspuns,eu sunt putin dezamagita , sunt intr-a patra saptamana si ...desi respect dieta ca la carte se pare ca am eliminat doar apa iar la grasime am adaugat , asta speriindu-ma putin.Imi pare ca ceva nu functioneaza corect.E drept ca am si multe probleme medicale iar miscare nu pot face mai mult decat mersul pe jos si ceva ...curatenie prin casa .De aceea ar trebui sa dau jos intre 20 si 30 kg pentru o interventie chirurgicala la picior.Am pornit de la 109,6 si acum am 105,6....

      Ștergere
  28. Bună fetelor mâine o să am 3 săptămâni de cand frecventez si eu Nature House am pornit cu 88.6 kg dupa primele 2 săptămâni avem 84.4 kg azi m-am urcat iar pe cântar si arata 82.1 nu stiu dacă suplimentele m-au ajutat dar cery este ca am redus din mâncare si învăț să mănânc sănătos.

    RăspundețiȘtergere
  29. Buna fetelor. Pentru incurajare va împărtășesc experiența soțului meu: in 12.01.2017 a început dieta de la natur house. A pornit de la 128,9 kg, un exces de grăsime de 32,49 și o retenție de apă de 17,41. La ultima întâlnire din 10.02.2017 rezultatele au fost: 119 kg, 30,7 exces de grăsime și 9,3 retenție de apă. Deci este posibil! Mai ales că e un gurmand din fire. Dar cu ambiție de poate orice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sunt la menținere pentru ca s a instalat faza de platou si m am i gradat doua kg intr o săptămana jumate asta pentru ca nu mai iau suplimente însă țin dieta.am slăbit noua kg intr o luna jumate acum sunt dezamagita nu stiu ce sa mai fac...

      Ștergere
  30. Buna ziua! Felicitari tuturor celor care au slabit si care slabesc in continuare! De nici o saptamana (de luni 27 februarie) merg si eu la Natur House. Mie mi-a recomandat Levanat fiole. Am inteles ca mai indicat este sa le bei dupa-amiaza pentru ca intensifica arderile. A mai folosit cineva pana acum? Luni aveam 100.4, azi 98.1. E mult, e putin?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte bine! Eu una am trecut prin toate pe parcursul şedinţelor mele. Şi Levanat. Nu mai ştiu cât timp am mers, dar am reuşit să slăbesc atunci de la 69 kg la 58 kg.

      Ștergere
  31. Buna ziua. Maine mi-am propus sa fac un drum la Natur Haouse sa vad despre ce este vorba cu acest Regim/Dieta si suplimentele oferite. Sunt un gurmand din fire si in prezent am 107 - 105 kg. la mine 2 - 3 kg pun sau dau jos in fucntie de ce fac in saptamana respectiva si mai ales orele la care mananc. Acum aproximativ 3 ani am tinut dieta/regimul dukan si pot spune ca, la mine a avut rezultate magnifice ( am slabit in aproximativ 1 an jumatate de la 118 kg la 93 kg. singura problema a fost cand am renuntat la regim m-am mentinut pentru o perioada si brusc am urcat la 98. am stat o perioada lunga la 98 kg si m-am decis sa renunt la tigari. Dupa acesta mirifica idee (care a functionat) am reusit sa mai pun aproximativ 7-8 kg si sa ajung la greutate din prezent. miscare fac foarte putina in cursul saptamanii. va tin la curent cu ce imi prezinta nutritionistul si ce suplimente imi ofera

    RăspundețiȘtergere
  32. Joi, 20.04.2017 am programare la Natur House in Craiova pe strada Carol I, am 116kg la 1,62 m. Fac si EMS de 2 ori pe saptamana, sper sa reusesc sa ma duc si la aqua bike de 2 ori pe saptamana. Am facut EMS pana acum de 2 ori(mi-am facut abonament pe 6 luni) si am tinut o mica dieta si am dat 2,5 kg intr-o saptamana, am respectat de fapt cateva reguli (fara carbohidrati, fara fructe seara, proteina cuplata doar cu legume, nu cu lactate, 2-3 l de lichide pe zi, ceaiuri diverse din plante medicinale ce am prin casa, seara dupa ora 19 nu prea mai mananc nimic, doar ceaiuri sau un iaurt light, daca doresc sa mananc ceva interzis, o
    fac dimineata, nu sar peste mesele cu proteine sau peste gustarea de fructe).Problema la mine este ca eu nu mananc prostii, imi place sa mananc sanatos, nu pot manca gras sau foarte dulce, dar pana acum nu am facut miscare deloc. M-m programat si la endocrinolog si sa fac niste analize. Am fost sanatoasa tun pana acum, cand au inceput sa ma lase articulatiile pentru ca majoritatea surplusului este pus pe coapse si noaptea nu mai pot dormi bine pe o parte pentru ca ma dor picioarele. Sper sa reusesc sa incep sa dau jos, este or problema de durata. Mult timp m-am neglijat, trebuie sa mai investim si in noi, este destul de costisitor ca timp si bani.Sa ne auzim cu bine!

    RăspundețiȘtergere
  33. Anul trecut am slabit in 8 saptamani 12 kg cu Nature House.Ultima consultatie a fost pe 5 decembrie 2016.Azi am fost din nou pentru ca mai vreau sa slabesc 4 kg.De cand am slabit de anul trecut pana acum nu am mai pus nici un gram inapoi..si nu am avut restrictii alimentare.

    RăspundețiȘtergere
  34. Eu al început de 2 zile și am scăpat deja de 2 kg

    RăspundețiȘtergere
  35. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  36. Fetelor,dar de costuri nu spuneti nimic?programarile sunt saptamanale? Si cat costa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Programările se fac săptămânal, dar se plătesc doar tratamentele adjuvante recomandate pentru acea săptămână. Când mergeam eu, nu depăşea 80 de lei pe săptămână.

      Ștergere
  37. Consultatia e gratuita,fiolele/pastilele dupa caz costa intre 65-80 lei pe saptamana

    RăspundețiȘtergere
  38. Fetelor, eu am intrat astăzi din curiozitate si am plecat cu zâmbetul pe buze :).Am luat-o logic ( oricum eu am invatat sa ma alimentez corect: nu amestec proteine cu alimente care contin amidon, nu consum mai mult de un tip de proteina pe zi, întâi mănânc fructe, dupa 30 minute o masa), in fine, mi se pare o prostie sa iei niste fiole ca sa slabesti.Pai kilogramele in plus le-ati acumulat in cativa ani, nu? Cum va imaginați ca pot fi date jos in mod natural in trei luni, de exemplu :).E un nonsens.Mai bine cumpărați-va o carte, va recomand " Frumusete prin detoxifiere" si vedeti exact cum functioneaza organismul vostru si de ce are nevoie.Consumati fructe si legume in starea lor naturală si nu in capsule.Bucurati-va de o viata sănătoasă fara nutritionist pe urmele voastre :).Succes! Ps: eu am avut 69 kg, in doua luni am dat jos 4 kilograme in conditiile in care fac sport zilnic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect..foarte adevarat..si eu fac la fel..am avut la inceputul lunii septembrie 88 kg..azi, 16 sept 2018..84,6..incet dar sanatos !!!

      Ștergere
    2. FOARTE ADEVARAT...SI BAG SEAMA CA NU SE PREA STIE CE CONTIN FIOLELE..SI CE SE INTAMPLA CAND LE INTRERUPI...EU NU CRED CA TOATE ORGANISMELE CARE S-AU PREZENTAT RETIN TONE DE APA SI GRASIME MAI PUTIN DE UN SFERT DIN CANTITATEA DE APA

      Ștergere
  39. Buna.Eu m-am dus ieri la a doua cantarire.Prima oara aveam 78,1 kg iar ieri aveam 75,4.Pot spune ca intr-o saptamana am dat jos 2,7 kg,jumate apa,jumate grasime.Prietena mea,care merge impreuna cu mine a dat jos 4,4 kg ,mai mult apa.Ea transpira mai mult decat mine.E greu,mai ales ca eu sunt o pofticioasa,dar incerc sa rezist si sa tin regimul dat.Va tin la curent cu rezultatele.
    Multa bafta celor ce vor sa slabeasca si felicitari celor ce au facut-o deja.

    RăspundețiȘtergere
  40. Buna ziua. Am fost la prima consultatie, in Cotroceni, unde in urma discutiei mi s a recomandat produsul HEARKI pe baza de concentrat de fructe de strugure rosu si extract de flori de paducel, un sirop cica pentru eliminarea apei din organism, care m ar ajuta.Sau cum spun ele in urma discutiei- ESTE DIURETIC -daca beau apa cu sirop clar e diuretik! Negasind alte informatii pe cutia produsului, si aici ma refer la un prospect cu recomandari pt X probleme, prima reactie pe care am avut-o a fost sa caut pe google proprietatile celor 2 plante. Ce credeti? Pt cine nu stie, paducelul este o planta recomandata pentru cardiaci, tensiune, probleme cu inima, etc care folosita in exces duce la probleme cu stomacul. Problema mea care este, am sunat la cabinet sa ma lamuresc de ce am primit acest sirop si nu unul drenant. Ca raspuns am primit urmatoarele: daca nu am incredere in ce mi a zis fata de acolo sa nu beau siropul, ba ca ei nu sunt doctori dar au o carte care le spune etc etc. Dragilor, vrem sa slabim si chiar suntem in stare sa facem orice pt asta insa neinformati dam si banii pe prostii si ne si imbolnavim!?? Pentru ca discutia cu domnisoara de la NH nu a dus nicaieri, mi s a propus sa imi dea banii pe produs dar sa intrerupem colaborarea pe motiv ca nu am incredere in ei si in produsele lor! Acum va rog sa imi spuneti daca un dr imi da pastila X pentru picioare care in urma unor cautari constat ca acea pastila este pt inima, ce ar trebui sa fac? Sa am INCREDERE mai departe? Unde este prospectul siropului? se gaseste asa ceva in ce cumparati de la NH? Astept comentariile voastre....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de acord că e bine să cauţi informaţii despre lucrurile pe care le primeşti chiar şi de la doctor. Însă pot să îţi spun, pentru că şi eu am avut aceeaşi problemă, cu retenţia de apă. Şi eu am primit acest sirop şi te asigur că nu am păţit nimic, ba chiar mai mult, m-a ajutat. Dar faptul că o plată este folosită în cazul unei boli cardiace, nu înseamnă că nu poate fi folosită şi pentru altceva. În plus, sunt convinsă că nu este în cantităţi prea mari, pentru că siropul are şi alte componente, dintre care principal este strugurele roşu. În plus, o mică cantitate de sirop se diluează în 2 litri de apă.
      Ba mai mult, aceasta se foloseşte o săptămână, după care se schimbă cu altceva, în funcţie de cum evoluezi.
      Dar, în mod cert, este alegerea ta.

      Ștergere
  41. In mod cert orice sirop sau colt de paine:))))combinat cu apa este diuretic si nu iti face rau. Strugurele rosu este pentru hidratare iar paducelul este planta inimii si cu siguranta nu mi ar fi facut rau, pana la proba contrarie, insa pe mine altceva ma deranjeaza asa cum am spus si mai sus:

    1. Am intrebat daca dieta este la fel pentru toata lumea si cica da, nu m a deranjat ff tare dar nici mine nu mi a cazut, a fost primul dubiu:)))
    2. produsele nu au prospect si aici mi s a spus ca au cele de la cabinet o carte dupa care iti recomanda, ca ele cand se angajeaza invata de produse etc etc, carte pe care nu o ia clientul acasa, evident..pana aici e foarte amuzant:))))
    3. Daca eu am nevoie de un produs care sa ma ajute la eliminarea apei din corp de ce sa dau banii pe unul de inima?! Oameni buni, despre ce vorbim???
    Cu siguranta ca nu muream de la o sticla cu sirop sau cine stie?! A facut careva o analiza la un laborator sa vada daca ce scrie pe cutie este si in sticla?!
    Eu nu sunt Gica contra insa pornind de la o recomandare careia i am acordat incredere si descoperind altceva, chiar asa sa ma pacalesc singura si sa beau 70 de lei ca oricum nu imi face rau? Serios???
    4. un produs fara prospect si intrebuintari nu are ce cauta pe piata. Sunt aduse din Bulgaria, habar nu ai la ce te ajuta ca nu scrie pe cutie!

    In alta ordine de idei, azi am fost la cabinet sa duc siropul si sa imi recuperez banii si ce credeti? fetele erau cu caietele si cu cartile pe brate studiind ce marfa exista in magazin si in ce situatii se recomanda si pe jos erau foi. Imi pare rau ca nu am facut o poza :)))

    Deci vedeti, situatia asta a dus la ceva constructiv: s a pus lumea cu burta pe carte :))))

    Ca sa incei aceast subiect penibil,dragilor, cel mai tare este faptul ca mi a venit ideea sa imi deschid si eu cabinet de nutritie :)))
    E o plaja atat de mare de prosti, imi asum treaba asta, incat sunt sigura ca voi avea succes :)))

    Minte multa va doresc, cu sanatatea noastra se joaca altii :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact asta pare ciudat ca Nu exista prospect.! Ma ingrijoreaza enorm !

      Ștergere
    2. Într-adevăr este o problemă cu prospectele. Eu am fost clienta lor în 2018. Am reușit să slăbesc 20 kg in 5 luni. Când am întrerupt pastilele/ siropurile lor am ajuns la cuțit. Am avut câteva crize strașnice de fiere,iar acum am un prediabet. Până atunci n-am avut probleme de sănătate, ceva fiere leneșă, dar atât. Problema cea mai mare este faptul că nu mai există un control al pieții. Intrăm încrezători pe ușa nutriționiștilor, azi-mâine a doctorilor și nu știm dacă au competența necesară să ne trateze. Dacă îi întrebi de diplome, școli absolvite sau prospecte la produse, se bosumflă că nu avem încredere în ei. Nu trebuie să avem încredere! Ei trebuie să fie transparenți. Să afișeze la vedere diplomele, să știi dacă sunt doctori, asistenți, dacă au absolvit o facultate de 3 ani sau un curs de 3 luni. Și atunci fiecare dintre noi decide în cunoștință de cauză. Nu poți să te instruiești singur în toate domeniile. Și nici nu trebuie. De asta mergi la specialiști Dar ai dreptul la informare.

      Ștergere
  42. Buna ! Maine merg si eu la consultatie la nature house. Cele care ati fost deja ati putea sa mi spuneti ce preturi au? Multumesc frumos !

    RăspundețiȘtergere
  43. Buna eu am slabit 8 kg intr.o luna
    De la 113 am 105.Prima saptamana am slabit 4 kg,a doua 1,99 ,a trea 3 kg si a patra deloc

    RăspundețiȘtergere
  44. Suplimentele din plante au existat de mii de ani și pot fi urmărite în mai multe culturi diferite. În prezent. Plantele medicinale sunt folosite pentru a vindeca herpesul diabetic, durerea cronică, regurgitarea astmului, durerea toracică, greața, disfagia, sughițurile, chiar dureri în gât și arsuri la stomac. Iubesc ierburile atât de mult. De cele mai multe ori, injecția și medicamentele sunt doar o pierdere de timp. Am fost vindecat de boala dureroasa si de arsuri de cord anul trecut cu ajutorul ierburilor si super sapunului, am suferit de durere in gat si arsuri de cap pentru 13 ani, dar cu ajutorul lui DR. OSAS medicina pe bază de plante, adresa de e-mail: drosasherbalhome@gmail.com sau WHATSAP / CALL-l pe +2349035428122. împărtășiți lucrările bune ale doctorului Osas și salvați alte persoane care trăiesc din diferite tipuri de infecții. Sau vizitați site-ul său http://drosasherbalhomecure.webs.com

    RăspundețiȘtergere
  45. Buna.Aceasta este a-3-a saptamana de dieta Natur House la mine.Mi-am pus toate sperantele ii ei,dar nu stiu daca ar trebui sa mai fiu la fel de increzatoare.Am slabit aproape 2kg...dar ce ma deranjeaza a fost faptul ca desi de la inceput am intrebat care este costul saptamanal si m s-a spus ca 60-80 lei/saptamana...in prima saptamana am platit 180 lei si celelalte 2 sapt.cate 150 lei.As fi preferat sa imi spuna de la inceput cinstit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, eu am platit doar fiolele, 60 lei/saptamana. Ai luat ceva in plus? Costul mi se pare mare.

      Ștergere
  46. Buna,
    Imi spuneti ce se intampla după ce nu mai iei fiolele? Este cineva care a terminat această dietă si nu s-a îngrășat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu te ingrasi daca ai un regim de viata sanatos. Daca vei manca ca si inainte, adica prost evident ca te vei ingrasa.

      Ștergere
  47. Baietelul meu in varsta de 7 ani si jumatate a inceput de sapatamana trecuta ( 1/02/2018) regimul alimentar si fiolele Vivat prin Natur House. Are 42,4 kg, dar problemele cu greutatea tind sa cred ca sunt din cauza unui tratament hormonal cu Andractim facut anul trecut la Budimex. Medicul lui endocrinolog i-a recomandat sa slabeasca neaparat pentru ca grasimea ii afecteaza problemele lui cu testiculele. Imi este foarte greu cu acest regim, apa i s-a recomandat sa bea zilnic intre 1,2-1,8 dar a baut chiar si 2 litri, insa refuza sa manance ce ii pregatesc facandu-si singur scarba. Nu stiu ce sa fac, a dat pana azi 1 kg jos ( 6 zile) insa mi-e teama sa nu il imbolnavesc mai rau daca insist sa manance ceea ce nu ii place.

    RăspundețiȘtergere
  48. Buna Carolina, eu as evita sa il duc la Natur House, mi se pare prea mic si nu stim cu adevarat cat de mult afecteaza aceste fiole. Noi ca adulti ne asumam. Eu iti recomand sa mergi la un medic nutritionist, poti cere o trimitere de la dr de familie, sa ii faca niste analize de sange etc si in functie de asta sa ii recomande un regim adaptat si cu adevarat bun. De asemenea, iti recomand sa mergeti impreuna la sala sau sa alergati impreuna. Este un copil micut si trebuie ajutat. Din punctul meu de vedere fiind vorba despre un copil atat de mic nu este ok un astfel de regim mai ales fiolele. Cred ca greutatea sa se poate regla doar din alimentatie. Mult noroc si sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  49. Buna ,
    Tin dietaa de 200 calorii pe zi de la ei
    Am slabit in primele 2 saptamani 6 kg, 2 de apa si 4 de grasime
    Akum am schimbat diureticul ... slimbelt se numeste si levanat . Sunt curios ce se intampla in contnuare
    Dieta trebuie tinut drastic . Am avut si unele scapari chefuri petreceri pe weekenduri
    Marius

    RăspundețiȘtergere
  50. In ce consta dieta de 200 kal? Puteți sa ne spuneți

    RăspundețiȘtergere
  51. Buna ziua!am si eu o intrebare,cele care nu au mai luat fiolele de la ei,ati pus greutate mai multa decat trebuia?ce se intampla dupa ce nu le mai folosesti,te ingrasi mai mult?

    RăspundețiȘtergere
  52. Bună. Acea dieta personalizata, chiar e personalizata? Sau dau aceasta dieta la Toti doar fiole şi medicamente diferite? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna intrebare! Dieta de baza banuiesc ca e aceeasi, putine grasimi/carbohidrati,sport si multa apa...cat despre tratament cam tot acelasi - fiol,sirop sau pastile. Nu prea vad eprsonalizarea :-?

      Ștergere
  53. Buna. S a intamplat ca din cauza pastilelor de la natur house sa aveti infectii intime, in gura sa vi se umfle gingiile, sa fiti racite incontinuu?

    RăspundețiȘtergere
  54. Buna tuturor, am tinut dieta si am slabit cu ea. Va spun sincer ca se poate slabi si fara fiolele lor, dar ajuta, mai ales ca scot apa din organism. La sfarsitul dietei e normal sa mai pui 2 kg, care de cele mai multe ori sunt retentie de apa. Ideea e ca ce recomanda ei e de foarte mult bun simt, e cam la 1200 kcal/zi, plus fiolele sau biscuitii sau ce o mai fi.in mare e cam asa: dimineata o felie mica de paine cu o felie de sunca sau cu dulceata cu continut redus de zahar sau un iaurt mic degresat cu fulgi de ovaz , dupa 3 ore un fruct slab caloric(adica fara banane, struguri), la prand proteina+legume (pui sau peste sau porc slab sau vita sau fructe de mare sau ou fiert si o salata sau niste legume fierte sau la gratar sau coapte-dar fara cartofi), apoi dupa 3 ore o gustare (tot fruct sau un iaurt simplu degresat) si seara (dar sa fie cu 3 ore inainte sa te pui in pat) tot o proteina cu salata. pranz si cina pot fi si supe de legume sau legume cu carne, dar fara smantana sau faina. Dieta e buna si funtioneaza, dar cel mai bine funtioneaza faptul ca te vede saptamanal si te cantareste si te simti bine ca ai slabit si ca cineva te lauda. Cateodata iti da zile de ”șoc”, sunt undeva la 900 de calorii si singura pe care mi-o amintesc e cea cu ananas, in care gustarile erau 2 felii de ananans si la pranz si seara mancai 2 felii de ananas si un gratar de pui. Treaba functioneaza, doar sa te tii de ea. Si evident ca te ingrasi dupa, daca mananci peste necesarul caloric al organismului tau (o FELIE de pizza medie cu salam are in jur de 270 de calorii, o tabla de ciocolata 500). o regula buna de urmat ar fi sa nu consumi chestii carora li se face reclama la tv si esti OK :)

    RăspundețiȘtergere
  55. Buna ziua,ati folosit crema de celulita slimbel reductor

    RăspundețiȘtergere
  56. A mai pățit cineva sa întarzie menstruatia de la dieta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, eu:(...si ma ma doare foarte tare si stomacul, cred ca m-am dereglat...
      De maine nu mai iau nimic si sunt curioasa daca imi revin.

      Ștergere
  57. Buna am fost si eu la nature hause in bm am Primit o dieta Insa Nu am inteles exact cum e cu felurile De mancare . Oare ai voie Si legume Si carne la o masa sau doar un fel . Multumesc Si daca cineva cu probleme cu Tiroida a luat fiolele rog sa imi scrie daca au avut probleme dupa .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am hipotiroidism. Am luat vivat. A zis ca acelea merg cu tiroida. Am slabit 6 kg într-o luna. 168cm si 98kg aveam ...acum iau levanat de o săptămână. Si mi se pare mai ok.

      Ștergere
  58. Buna. Ai voie si legume si carne la o masa. Bucata de carne trebuie sa fie cat palma ta. Astazi am fost si eu la Natur House

    RăspundețiȘtergere
  59. Am inceput dieta Natur House de o saptamana si am slabit 2.6 kg.cu Drenanat D&N.Desigur ca la inceput se elimina retentia de apa dar faptul ca s-a micsorat greutatea te face sa te simti mai usor si mai bine.Eu am inceput a doua sapt.cu alte 2 produse si sunt motivata sa merg mai departe cu dieta.

    RăspundețiȘtergere
  60. Buna seara.Ma bucur ca pentru voi a functionat.Eu nu sunt foarte increzatoare,insa voi continua-nu ma grabesc :).Am inceput acest program de 6 saptamani.Am slabit doar 2 kg.Este foarte adevarat ca nu am mult in plus,intr-o saptamana am trisat si s-a vazut la cantar.Ar fi de un real ajutor sa postati inaltimea si greutatea dvs.Eu am 1,58 si 58 kg.Am pornit de la 60 kg.Mai este cineva care a slabit asa incet sau deloc?Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, si eu slabesc incet, probabil si pentru ca mai trisez. dar cine are putine kg de dat jos, da mai greu, din ce am vazut

      Ștergere
  61. Eu am inceput de 2 Săpt dieta de la natura house însă rezultatul se vede si fiole lor nu m.au afectat cu nimic cu toate ca am ulcer si hierniei viața la.ppt spune că m.au ajutat dieta si filmele lor.sant mulțumită de rezultat sînt 5 kg in 2 săptămâni date jos.

    RăspundețiȘtergere
  62. Buna �� saptamana viitoare am prima consultație si am mari emoții...�� sper sa fie bine ! Imi puteti spune si mie un preț in mare ? Cam la ce suma se ajunge intr.o saptamana ?

    RăspundețiȘtergere
  63. Buna am urmat dieta am luat fiole vivat și între o luna am slăbit 10 kg astăzi am fost la control numai iau fiole iau capsule sa vedem ce de va întâmpla va țin la curent.

    RăspundețiȘtergere
  64. Am mulți ani de lucru și studiu în domeniul farmaceutic.Am încercat aproape toațe suplimentele din farmacie.Vă spun sincer ca dieta combinata de la Natur House este singura care a funcționat!Acele suplimente trebuie administrate exact după recomandare.Fara mare graba și cu multa încredere!

    RăspundețiȘtergere
  65. Bună ziua, întrebarea mea este. Dacă alăptez este posibil sa tin aceasta dieta/regim?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am fost azi pentru un prim consult. Și eu alăptez. Am primit dieta personalizata dar fără suplimente deoarece schimba gustul laptelui. Poți bea in schimb unele ceaiuri de la ei și poți încerca biscuiți, cereale și alte alimente.

      Ștergere
  66. Eu am inceput de 4 saptamani si sunt foarte mulțumită! Am reușit să dau jos 8.8 kg in tot acest timp! Atunci când mi-au dat fiolele m-au întrebat dacă am anumite probleme, în caz că mi se face rau sa ma opresc si sa ii spun, continui sa merg deoarece ei încurajează un Stil de Viață Sănătos și nu văd ce este rău in asta! Continuă tot asa si ai sa reușești!
    Ps. Am si eu probleme cu apa, nu reusesc sa beau cat trebuie, dar totusi incerc .
    Pps: Am o mătușă care a slăbit 30kg in 6 luni!!! Si se simte perfect bine si nu a avut nici o problemă, si are probleme cu fiara dar nu ii s-a făcut niciodată rau, depinde de organism!!! Succes in continuare! :)

    RăspundețiȘtergere
  67. Eu am fost cu baiatul meu la Natur House acum o saptamana si vreau sa va spun ca sunt tare fericita ca a slabit 7,300 in 7 zile dar , nu stiu cand nu o sa m.ai ia fiole ce o sa se intample.

    RăspundețiȘtergere
  68. buna fetele !!!am 1.55si dupa aceste sarbatorii,58.7kg as vrea sa ajung la 50 kg credeti ca m ar ajuta sa merg la nature house? ???va multumesc p.s.dau foarte greu jos avand in vedere ca sunt zile in care nu beau apa mai deloc.

    RăspundețiȘtergere
  69. Buna.si eu sunt in prima saptamana de dieta si sper sa reusesc

    RăspundețiȘtergere
  70. Salut, mă numesc Andrei şi am 14 ani.
    Tocmai ce am început dieta de aproximativ 3 zile, am facut o serie de analize date de nutriționistă, aceasta zicând că nici nu ne apucăm de treabă dacă nu este totul în regulă.
    Din fericire a fost totul normal pentru vârsta mea, doar că mi s-a spus că trebuie să slăbesc pentru a nu exista vre-un risc. Am înalțimea de 1.88m şi greutatea de 119kg (20kg grăsime / 30kg reținere de apă) şi greutatea ideală ar fii de 70kg. Ceea ce am vrut să întreb pentru ca nu sunt priceput este că mama mea nu prea a fost de acord cu aceste capsule vivat digest spunând că sunt canceroase şi pot fii dăunătoare cu timpul. Aş vrea să ştiu ce este bine să fac şi dacă să le mai iau. Multumesc de atenție

    RăspundețiȘtergere
  71. Succes un dieta! Fiolele te vor ajuta sa elimini apa si grăsimea in exces! Daca nu tii dieta..Fiolele sunt apa de ploaie.
    Combinatia fiole si regim va da rezultate. In toamna am slabit repede 10 kg! Fratele meu 20. Deci e bun programul! Succes si ambitie!

    RăspundețiȘtergere
  72. Bună. La sfârșitul lunii decembrie am început si eu dieta de la Natur House . In prima saptamana am luat Vivat Digest fiole înainte de masă desi pe ele scrie dupa masa si un plic pe zi de Slimbel. Am slăbit vreo două kg in 6 zile dar apoi au urmat zile de coșmar. Dureri de burta, crampe abdominale groaznice,balonare, greață si ameteli. Am întrerupt regimul de 3 saptamani dar tot ma simt rau. Am sistemul digestiv praf .Nu recomand nimănui aceasta firma
    Parerea mea este ca produsele conțin si altcveva decat scrie pe ele. Un component chimic care acționează si limitează absorbția intestinala dar care face ravagii la persoanele mai sensibile. Dacă as putea da timpul inapoi nu as mai calca pragul Natur House Pitesti. As vrea sa trimit la analiza fiolele si prafurile dar sunt conștientă că asta implica costuri enorme .

    RăspundețiȘtergere
  73. buna seara! La ultima consultatie mi-a dar dieta soc cu ananas si varza dar le-am pierdut (fiul meu mi-a umblat cu foile si nu mai stie sa spuna unde le-a pus). Se poate sa ma ajute cineva cu ele? Eu am inceput de acum 2 sapt si am slabit 3 kg. Multumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
  74. Buna seara.Din 5octombrie am inceput si eu dieta.pana acum am slabit aproape 14 kg..am inceput prima data cu sirop Simbel dep..iar acum sunt pe fiole de Fluicir.Insa de doua zile am o problema ma doare f tare stomacul mai ales seara dupa ce iau fiola de Fluicir...oare din cauza lor sau nici nu stiu.Am inceput de la 78kg si ar trebui sa ajung la 58kg insa acum parca imi este teama daca durerea va continua .O parere daca s-ar putea din partea voastra

    RăspundețiȘtergere
  75. Buna!
    Am fost si eu la Nature House si mi s-au recomandat niste fiole, insa fie nu mi s-a spus modul de administrare, fie am uitat eu. Imi puteti spune cum le-as putea administra? Sunt niste fiole de 10 ml cu capacul portocaliu, cod: PEV18002PL, am impresia ca nu sunt acelea: "Dredanat", ci au o alta denumire care incepe cu "P". La ora aceasta nu pot suna pentru ajutor. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se administrează inainte de masa cu 30 de minute, dizolvare într-un pahar cu apa călduță (250 ml) .mie asa mi s-a zis! Baftă!

      Ștergere
  76. AM INCEPUT DE 2 SAPTAMANI ACEST PROGRAM DE SLABIT. TARGETUL ESTE DE 10 KG IN 6 SAPTAMANI. SURPLUS 16.9 GRASIME, 16.8 RETENTIA DE APA. LA PRIMUL CANTAR AM AVUT UN MINUS DE 1.6 KG ADICA MI S A SPUS CA SUNT IN GRAFIC.IAU UN SIROP PE BAZA DE PADUCEL DEOARECE SUNT HIPERTENSIVA SI CU HIPOTIROIDISM.AZI AM CANTAR SUNT FOARTE CURIOASA SA VAD CUM STAU..

    RăspundețiȘtergere
  77. Salut, ma numesc Andrei, am lasat un comentariu aici acum circa o luna. In prima saptanana am reusit sa slabesc 2.5 kg. In a 2 din pacate am pus 200 de grame. In a 3 am slabit iar 2.2kg iar in a 4 am pus iar 800 g. Ultima data, find a 5 saptamana, am reusit sa slabesc inca 1kg. Pana acum ma simt bine, nu am avut nimic, gen: dureri de burta sau ameteli, ma simt chiar normal daca nu chiar mai energic😁. Am slabit de la 119.9 kg la 115.1 kg si continui. Target-ul meu personal ar fii de 95 de kg pana in vara. Sa vedem ce va urma. 👌

    RăspundețiȘtergere
  78. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  79. Salut, ma numesc Claudia si imi place sa mananc :) Am tinut aceasta dieta si in trecut (partial, intrucat am ramas insarcinta si a trebuit sa renunt, drept dovada ca veti gasi comentarii din partea mea mai sus). Am revenit anul acesta (17 Ianuarie) la Natur House cu un bagaj rusions de 72.8 kg. Saptamana trecuta aveam 67.1 kg, am slabit pana acum 5.7 kg, vom vedea la sfarsitul saptamanii cat am scazut saptamana aceasta. Sunt motivata si multumita de acest program, ma simt foarte bine si abia astept sa scot de la naftalina hainele de slabuta. Am incredere in acest program, targetul meu este de 55 kg iar pana la sfarsitul lui Martie intentionez sa am 60 de kg. Cred ca este imperios necesar sa urmez programul pana la capat, sa nu renunt atunci cand voi ajunge la o greutate multumitoare si sa ajung sa tin mentinerea astfel incat sa nu ma ingras. Bafta tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  80. Buna, sunt Alexandra si sunt la a 4a zi de dieta. Iau drenanat si niste pastilute inainte de masa, mananc conform schemei primite, ba chiar mai putina proteina si mai multe legume, insa nu am slabit niciun gram! Am citit ca ati avut rezultate, voi mai da o sansa nh, inca o saptamana. In trecut am incercat herbalife, care a reusit sa-mi slabeasca doar portofelul. Imi e teama ca nh sa nu fie tot o escrocherie.

    RăspundețiȘtergere
  81. Buna Alexandra, este imposibil sa nu slabesti daca ti dietq corect.
    Cata apa bei zilnic? Este necesar sa bei minim 2l. Dieta nu inseamna sa mananci mai putin, nu te ajuta cu nimic. Trebuie sa mananci corect, nu uita gustarile sunt importante. In plus daca mananci mai putin stomacul isi face depozite de teama ca nu ii vei da "sa manance".
    Te ajuta si miscarea, daca nu esti adepta sportului macar fa-ti obicei sa faci plimbari.
    Este imposibil sa nu slabesti daca vei tine corect.

    RăspundețiȘtergere
  82. Am inceput si eu această dieta. Sunt in a treia saptamana si am dat ceva jos. Doar ca mi-e foarte greu să mănânc fără sare. Voi cum va descurcati cu această problemă.?

    RăspundețiȘtergere
  83. Scriu aici ca sa va ajut si sa va scap de a mai arunca banii degeaba pe produsele lor care sunt obligatorii si nu ajuta deloc. Totul e scam, si ce sa vezi? Nu fiolele lor (care multe persoane de aici le-ati luat si le-ati incercat si v-au ajutat sa slabiti) ci, atentie, DEFICITUL CALORIC, v-a ajutat sa slabiti.

    Ati ajuns acolo, si vi s au facut niste masuratori dupa o formula (o sa incerc sa revin cu un edit cu formula respectiva). Formula respectiva a dat un rezultat (in kcal), kcalorii care bineinteles difera de la om la om. Sa dam un exemplu: 1700kcal. Dupa asta, nutritionistu/nutritionista va listat o foaie cu alimente si cate grame ar trebui sa mancati, cate mese pe zi, etc. O prostie care vi s-a mai spus este sa respectati orele pt mese, ceea ce este cea mai mai mare prostie. Nu trebuie sa respecti orele, ci sa ai un DEFICIT CALORIC. Deficitul caloric inseamna sa consumi mai putine kcalorii decat are corpul tau nevoie. Deci in cazul nostru cu 1700 kcalorii, nu ai voie sa consumi peste 1700, ci chiar sa iti mentii greutatea adica 1700kcal sau sa slabesti, deci sub 1700kcal. Aceeasi chestie este si in cazul in care vrei sa te ingrasi, procesul se numeste SURPLUS CALORIC, adica sa consumi mai multe kcalorii decat corpul tau consuma. Astea sunt metodele reale, atentie, spun reale pentru ca celelalte metode sunt prostii, cum ar fii arzatoarele de grasime etc.

    Eu v-am spus sa zic asa bazele si sper ca v-am facut sa va razganditi.

    Ce va sfatuiesc eu este sa cautati pe youtube; Andu Preda, are o serie de videoclipuri despre chestiile astea. Ganditi-va putin, mai bine cateva zeci de minute, 1-2h sa treceti prin video urile lui si sa va informati decat sa aruncati 50-80 lei pe saptamana, care daca stati bine si va ganditi, sunt 200-300 lei pe luna.
    Aveti absolut totul acolo, pe GRATIS! Oameni, pe internet gasiti tot ce vreti, doar sa stiti sa cautati si sa nu va lasati pacaliti de orice, de asta e bine sa te documentezi. Enjoy

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ceea ce spui este o mare prostie! Mesele regulate sunt foarte importante pentru organism. Dacă o sa începi sa mănânci haotic, chiar dacă ești în deficit caloric, vei vedea rezultate zero. Deficit caloric înseamnă maxim 800 kcal pe zi, care, în cele mai multe cazuri are efect tot zero. Dacă vei citi mai mult vei afla toate astea. Succes

      Ștergere
  84. Buna. Ma poate ajuta cineva cu idei de ‘dieta soc’ sau ‘zile soc’, cum s-or numi ele... Am renuntat sa merg la ei, suplimentele lor m-au facut leguma dupa o zi de tratament. Vreau sa urmez planul lor nutritional (bine-nteles fara suplimente) si mi-ar fi de mare ajutor niste idei de dieta soc. va multumesc tuturor

    RăspundețiȘtergere
  85. Buna ziua, AVETI IDEE CAT COSTA O CONSULTATIE LA EI ? Si un pret informativ la suplimentele date?Multumesc frumos.

    RăspundețiȘtergere
  86. Nu vreau sa conving pe nimeni...dar eu sunt foarte multumita,pana acum de regimul de la NaturHouse.Din aprilie am reusit sa dau 13kg..pana acum si mai vreau inca atat.In primul rand nu e ieftin,dar daca faceam operatie era mult mai scump.Chiar daca teorie stiam, am invatat practic cum sa mananc si in ce fel.Am citit pe sarite..frica de solutii..si eu ma gandesc de multe ori,dar cand luam un triferment,colebil sau altceva..de ce nu ne e frica?? Remuscari am ca nu tin atat de strict cum ar trebui,dar poate pe viitor:))

    RăspundețiȘtergere
  87. Buna ziua,merg la Natur House de o luna si am slabit 6 kg intradevar sunt destul de multumita,doar ca as vrea sa stiu daca nu voi mai lua acele suplimente voi continua sa slabesc.Cu ce ma ajuta acele suplimente?

    RăspundețiȘtergere
  88. Eu merg la ei din 16 iulie. In 9 saptamani am slabit 20 KG. De la 152 la 131,3. Nu pot sa respect orele de pranz. Din cauza serviciului se intampla sa uit sa mananc fructe dimineata si chiar sa beau apa. Am mai pus gura si pe mancare nepermisa uneori. De obicei, fac exces de legume. La masa mananc 2 rosii in plus, sau salata de vinete sau dovlecei fripti... Nu ma doare stomacul, ina uneori cand ma las jos am ameteli. In rest totul e ok. Dau din ce in ce mai greu si mai putin pe saptamana dar sper sa nu ma lase ambitia.

    RăspundețiȘtergere
  89. Buna seara ,eu am inceput de o lună și o săptămână,în primele 2 săpt am dat jos 2 kg.....dupa care nimic.....trebui sa dau jos 9 kg .chiar nu inteleg ce se intampla .Tin sa mentionez ca ma cam preg ptr menopauza si iau niste calmante!

    RăspundețiȘtergere
  90. Salut, Dieta pare in regula, nu iti este foame daca respecti portiile si gustarile, Probabil suplimentele ajuta putin, dar nu e asociatie de caritate trebuie sa platesti ceva. Sunt barbat, 1.83 am pornit de la 98 de kg si am ajuns la 91 in 4 saptamani, targetul e 80 de KG.

    RăspundețiȘtergere
  91. O sa incep si eu dieta incepand cu luna decembrie.
    Sunt curiosa daca voi avea pb cu stomacul deoarece si eu am o sensibilitate pe zona asta.
    Din ce am auzit este o clinica serioasa cu rezultate bune si f.bune.

    RăspundețiȘtergere
  92. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  93. Buna,eu cu Herbalife am resuit sa slăbesc aproximativ 18 kg in 4 luni,aveam 95 de kg..(in 2017)si am ajuns la 77..dupa ce m am lăsat, am.ajuns la 103..!! (2017-2020)Deci..✖ iar acum de 3 saptamani sunt la cei de la Natura House si spre surprinderea mea in primele 4 zile am reusit sa dau 3,6 kg. Iar apoi au mai urmat altele 4,5kg��.. pana.acum sunt mulțumită si nu au fost reacții adverse. Succes la treaba!

    RăspundețiȘtergere
  94. Buna ziua ! Stie cineva daca aceste fiole sunt ok in perioada adaptării?
    Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  95. În perioada de menținere ce alimente v-au fost introduse?

    RăspundețiȘtergere
  96. Va rog sa mi spuneti ca vreau sa incep si eu programul acesta! Cum se procedează?mănânci orice si iei picăturile?si nu mai ai senzatie de foame...reduci cantitățile dar totusi ai voie orice prajeli, dulciuri,Pâine ciocolată înghețată sau ai anumite restricții?la ce preturi sa ma Astept in aceasta dieta?trece de 200 lei pe luna? Am 35 de ani si vreau sa slăbesc cel puțin 10 kg

    RăspundețiȘtergere
  97. Costa in jur de 100 lei pe saptamana, deci intr.o luna aproximativ 400 lei. Nu ai voie prajit nimic,dulciuri nici nu poate fi vorba. 10 kg, cat trebuie sa slabesti, n.ar fi mult..Eu in prima saptamana am slabit 2.700 kg

    RăspundețiȘtergere
  98. Deja după 6 zile de program am dat 2 kg jos,Am mâncat sănătos și ma si satur merita programul

    RăspundețiȘtergere
  99. Si eu sunt tentata sa incep cu Natur House, dar am si cateva retineri. As vrea sa slabesc vreo 8 kg. Imi e teama ca dupa ce renunt la acele suplimemte, o sa acumulez la loc kg pierdute.

    RăspundețiȘtergere
  100. Buna fetelor ași vrea să vă întreb cum ie după terminarea dietei ?

    RăspundețiȘtergere
  101. Eu am inceput dieta de trei saptamani. Am avut 98,8 kg iar acum am 93,2. Aveam un exces de apa de 23 de kg si 17 kg grasime. Am slabit 2,8 kg in prima saptamana (mi s-a spus ca am eliminat din excesul de apa), in a doua saptamana 1,2 (grasime) iar in a treia 1,4 (apa). Per total 5,4 kg in trei saptamani. Am hipotiroidism si mi s-a recomandat Vivat digest care costa 54 de lei. Mie mi se pare ca mananc mai mult decat inainte, in ideea ca eu mancam de doua ori pe zi, pe la 12 si pe la 18, din cauza serviciului, iar acum am trei mese plus doua gustari. Eu cred ca m-au ajutat si fiolele pentru ca tiroida nu mai e asa proeminenta, picioarele nu imi mai sunt umflate (se rezolva si retentia de lichide). Cred ca, conteaza si orele cand mananci, adica sa fie la ore fixe (probabil ati auzit si de dieta Fix la fix). Nu amestecam proteinele, fructele le mananci dimineata nu seara, lactatele cu continut mic de grasime sau daca au mai mullta grasime consumi cantitate diminuata.Pana in momentul de fata sunt multumita de rezultate si voi continua pana ajung la ce mi-am propus.

    RăspundețiȘtergere
  102. Buna, știe cineva cat ar fi prețul unei consultații la Natur house ?

    RăspundețiȘtergere
  103. Am fost eu azi.. nu se plateste consultatia, doar produsele. Pt 2 saptamani mi a dat 1 sticla Bronisan Forte 70 lei, 1 sticla Slimbel system 70 lei si o folie de Fluicir Vitis vreo 20 si ceva de lei... pornesc de la 85 kg ( 6,5 retentie apa si 5,9 grasime). Sper sa reusesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună as vrea sa va întreb ați reușit să slăbiți cum sunteți acum

      Ștergere
  104. Buna seara pt lua fiole vivat digestiv dacă alăpteze nu dăunează sănătății copilului

    RăspundețiȘtergere
  105. Asi vrea sa mi răspundă cineva daca alăpteze pot să iau vivat digestiv fiole

    RăspundețiȘtergere
  106. Bună as vrea sa merg și eu la o consultație dar vreau sa știu dacă a slăbit cineva și după ce a renunțat la acele suplimente sa îngrășat la loc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna , sunt inscrisa in programul lor de slabit . Am dat jos 11kg in 3 luni . Am respectat indicatiile nutritionistei in proportie de 80% fiindca am mau trisat . Sunt la mentinere de 1luna si am pus doar 200g .E o profesionista si am invatat foarte multe de la ea . Nimic nu e usor in viata ,dar reusesti daca ai ambitie ! Asa e si cu dieta . Daca nu iti doresti cu adevarat sa slabesti nu merge sa cheltui banii degeaba ! Foarte multi mi-au spus ca la 50 de ani pe care ii am nu o sa mearga mai nimic , dar acum sunt super multumita de ce am realizat ! Ambitie multa ....si reusesti !

      Ștergere
  107. Nu o plătește nimeni cu nimic, eu am slăbit 3,5 kg într-o săptămână. Partea proasta este ca dacă nu ți încontinuare le pui la loc

    RăspundețiȘtergere
  108. Și depinde de fiecare organism în parte unul poate slabi într-o săptămână pana la 3 kg altul poate slabi 1,2

    RăspundețiȘtergere
  109. Și da trebuie sa ajungi la programul de menținere eu din păcate nu am avut ambiția necesară sa ajung acolo

    RăspundețiȘtergere
  110. Buna! Si eu am fost la ei si in prima saptamana mi-a dat Fluicir - am facut o infectie urinara de toata frumusestea.
    I-am spus de problema asta si spune ca nu e de la supliment pt ca e "natural".
    De slabit nu am reusit deloc, insa imi doresc sa-mi creez propriul program de mancare asa cum am mai reusit in trecut sa dau jos, cu mult sport si mncat sanatos.
    Cred ca este eficient pt persoanele care au multe kg de dat jos, dar costul saptamanal este mare, daca aduni la sfarsit de luna.

    RăspundețiȘtergere
  111. Am început de o săptămână programul lor și am dureri în partea dreapta, oare sa fie de la fiole?

    RăspundețiȘtergere
  112. Zamfir Teodora4 iunie 2023 la 10:31

    Bună! Apropo de kilogramele din prima săptămână, eu am slabit 3,9kg și nu ii venea nici angajatei să creadă :-* dar am început din a treia zi și cu miscare : în prima zi am ars 200 de calorii, a doua 400 a treia 600 și a 4 aproape 1000 calorii. Am renuntat la mersul cu masina .Acum sunt în a doua săptămâna și in fiecare zi ard minim 1000 de calorii deoarece angaja mia spus ca în a doua săptămâna nu se va mai misca cantarul și eu vreau sa ii demonstrez ca se va misca :-) cred ca cel mai greu va fi menținerea. Iar produsele care mi le da ba le iau ba nu deoarece nu vreau sa se obișnuiască corpul cu ele... Acum sunt foarte atenta la calorii ce și cât consum. Sper sa devina un stil de viață deoarece sunt predispusa la obezitate. Somnul sa îmbunătățit...probabil din cauza mișcării și ca nu mai mănânc înainte de culcare. Va pup și va doresc multă voință , nu renunțați și nu uitați ca un om slab pare cu 10 ani mai tânăr ;-*

    RăspundețiȘtergere
  113. Eu în 5 sap am dat 12kg și nu an probleme cu digestia ,din contra ms simpt mult mai bine ,cred ca difera de la om la om avem organisme diferite.

    RăspundețiȘtergere
  114. Bună....dimineața! Am o întrebare la care vreau sa ma ajutați cu un răspuns! Dacă alăptez, oare o sa pot tine dieta cu suplimentele de la natur house ? Exista oare asa suplimente și pentru cele care alăptează?

    RăspundețiȘtergere
  115. Buna fetele!💚
    La câte am citit aici, deja îmi este și frica sa mai continui..sunt in prima săptămână de program și văzând atâtea comentarii contra, nu știu ce să mai cred în privința reacțiilor la aceste suplimente!🙈

    RăspundețiȘtergere
  116. Mai bine renunță acum, sunt bani dati aiurea plus ca în momentul în care renunti la produsele lor te îngrași mai tare. Eu am pățit la fel. Nu as mai face asa ceva. Sunt alte metode de a slabi sănătos.

    RăspundețiȘtergere
  117. Buna la toata lumea mai noua sau mai veche! Eu am inceput dieta cu produsele Natur house de miercuri undeva la 2 kg jumate am dat , reactii adverse nu am si am fost recent operat cu inima si ma simt foarte bine.Ma tin aprox si de regimul dat , poate cantitatile nu sunt corecte (nu cantaresc )mananc la ore fixe .Eu sper sa am rezultate sunt increzatoare.

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!